Ennui bovarist intr-o provincie franceza

Este un secret chiar si pentru francezi. Aproape uitata de secole, aceasta zona din sudul Frantei include cateva dintre cele mai salbatice teritorii ale Europei, cu peisaje neatinse de om, dar si sate medievale, paduri-capcana pline de aventuri si cateva hoteluri de basm.
In mod evident, sosirea intr-o provincie franceza cum este Aveyron intr-o zi de duminica este o mare greseala. Asta doar daca nu vreti, de fapt, sa intelegeti de ce Madame Bovary simtea ca moare daca nu vede ceva actiune in jurul ei. Nu exista ceas ale carui limbi sa se invarta mai incet in niciun spatiu din lumea asta. Este ca si cum tot “nimicul” s-a adunat in sudul Frantei, intr-o zi de odihna, cand singurul sunet care se aude este ticaitul lent al ceasului din catedrala Rodez. Acest turn cu clopot care se inalta la peste 90 de metri este o bijuterie somptuoasa construita in stilul gotic flamboiant peste o cladire de caramida rosie care dateaza din secolul 16, dupa ce realizarea sa a durat nu mai putin de trei sute de ani.
In umbra catedralei Rodez se afla Place d’Armes. De cele mai multe ori, palatul arata dezolant. Nu pentru ca nu ar fi ingrijit, ci pentru ca, mai mereu, este gol. Aveti toate sansele sa stati singuri la cafeneaua de la parter nu o ora, nici doua, ba chiar o zi intreaga. Fara sa vedeti un om care sa intre. Puteti totusi, sa profitati de lentoare si sa comandati un fel traditional in Aveyron, “aligot” – o branza fierbinte amestecata cu usturoi si cartofi putin pasati, un altfel de piure despre care localnicii spun ca da dependenta. Veti putea manca in liniste si, mai ales, in tihna.
Aveyron, cu Rodez in centru, este, probabil, cea mai necunoscuta zona a Frantei, una dintre cele mai mari si mai nepopulate. Chiar si vara, “aici sunt mai multe vaci decat turisti”, spun localnicii (avand in vedere ca, acum, e la moda ca turistii “connaisseuri” sa fuga in locuri izolate, departe de hoardele de turisti “obisnuiti”, Aveyron are mari sanse sa se populeze in curand). Foarte putini oameni stiu de existenta locului. Poate doar cei care au vazut filmul lui Francois Truffaut, The Wild Child, bazat pe povestea adevarata a lui Victor de Aveyron, un tanar care a fost gasit in padure in 1798, un copil al padurii, un fel de Mowgli. Aveyron se afla in zona Pirineilor Medii, pe un platou format de gheata si foc. Un lac linistit zace la numai o ora de culmile inalte ale muntilor.
Cele cateva cascade, un rau pe alocuri subteran si paraiasele care se afla aproape peste tot sunt reci si cristaline. Vaile adanci alterneaza cu platouri vaste si canioane intortocheate, pajisti ondulate, mlastini de turba si izvoare termale. Unele din pesterile din Aveyron sunt atat de mari, incat ar putea gazdui catedrala Rodez.
Regiunea e de basm – sute de castele, mii de morminte megalitice, nenumarate ruine romano-galice si cateva dintre cele mai remarcabile bijuterii arhitecturale din Europa, precum si capodopera arhitecturala a lui Norman Foster, Millau Viaduct – cel mai inalt pod din lume, o simbioza perfecta intre inginerie si natura. Aveyron are cinci fortificatii – planuite pentru a fi zidurile orasului, primele sale experimente urbane, construite in secolul 13 – si 304 comune cocotate pe stanci, unde oamenii traiesc si acum dupa un ritm medieval. Localnicii au izvoarele termale in curte, iar gardurile caselor lor sunt construite pe ruine din secolul 12. Cele 10 orase din Aveyron sunt la fel de interesante. Unul dintre ele chiar a fost distins la un moment dat cu titlul de “Cel mai frumos oras din Franta”.
Dupa ora pranzului, ati putea sa va plimbati pe stradutele vechi si linistite pana la Muzeul Fenaille. Este una dintre putinele locatii deschise duminica. Colectia expusa aici cuprinde fosile vechi de 300 de mii de ani, dar si obiecte apartinand perioadei romano-galice sau Evului Mediu (atunci cand locuitorii Aveyron-ului – numit pe vremea aceea Rouergue – erau in mod frecvent invadati de vizigoti), pentru ca mai apoi sa se treaca la perioada Razboiului de 100 de ani.
Cele mai cunoscute obiecte sunt statuile menhir, pietre antropomorfe de aproape un metru inaltime datand de acum 4 sau 5 mii de ani. Doamna din Sf. Sernin, cea mai faimoasa dintre ele, este o piesa atat de bine conservata incat i se pot vedea si acum trasaturile – forma mainilor si a picioarelor, “tatuajele” sau “cicatricile” de pe obrajii sai, punctele realizate cu dalta in locul ochilor sau cercurile care ii descriu sanii. In mod misterios statuia nu are insa gura.
Si chiar daca initial iti propui doar sa arunci o privire printre exponatele de muzeu, vei fi surprins sa constati ca se apropie ora inchiderii si inca nu ai reusit sa admiri toate obiectele, mai ales cele utilizate de tribul Ruteni (numele provine din cuvantul latinesc folosit pentru rosu – culoarea in care acestia isi vopseau parul), atunci cand orasul era doar o ramura a Galiei de Sud.
Se spune despre acestia ca erau arcasi neinfricati si ca cel putin 12 mii dintre ei ar fi luptat alaturi de Vercingetorix, conducatorul galilor in revolta lor impotriva romanilor. Despre stramosii aveyronezilor de azi se mai spune ca stiau sa scrie si sa citeasca. Oricat de ciudat ar parea sa ne imaginam un galez cu par rosu fiind in acelasi timp mare razboinic dar si intelectual, in cadrul muzeului veti putea descoperi una dintre vechile olarii acolo unde se regasesc si urme ale traditiei lor in domeniul cartilor.
Cand iesi din muzeul Fenaille n-ai cum sa nu zaresti Rodez-ul, un vechi oras romano-galic (peste 2000 de ani) ale carui ruine sunt vizitate de catre turisti, si Aveyron, caruia i se poate citi de la distanta legatura neintrerupta cu trecutul. Parasind aceste locuri, urmatoarea destinatie ar putea fi muntii din nordul Aveyronului, acolo unde arhitectura este mai domoala, iar estetica – mai austera.
Un cuvant foarte des auzit in Aveyron este “terroir”. Exista “cuisine du terroir”, de exemplu. Aici, specialistul este Michel Bras, unul dintre cei mai faimosi fii ai orasului si proprietarul restaurantului Laguiole care are deja trei stele Michelin si titlul de unul dintre cele mai bune din Franta. La 10 minute in sus de Laguiole, la finele unei strazi lungi, se afla o cladire foarte futurista de metal si sticla, care parca rasare dintr-o mare de vegetatie. In spatele ei sunt cateva structuri mai mici care constituie hotelul – un fel de reprezentare moderna a ceea ce insemna odata o ferma, una dintre cele mai vechi forme de arhitectura europeana. Camerele sunt mari, luminoase, dar sobre. Doi pereti sunt de sticla. Adevarul este ca era destul de grea despartirea de verdele de afara. Nu trageti draperiile pana nu se intuneca definitiv pentru ca ati putea pierde un spectacol de vis. Patul este imens si el, iar asternuturile incredibil de fine.
Atmosfera – salbatic-modern-intim. In bucataria hotelului/restaurantului, aproximativ 20 de oameni toaca, mixeaza, fierb, curata si asaza pe farfurii opere de arta. Patru generatii ale aceleiasi familii contribuie la aceasta afacere care aluneca mai mult spre pasiune. Fiecare dintre ei ii intampina pe vizitatori cu cordialitate. Veronique Bras, sotia lui Michel, va va indemna sa admirati privelistea din jurul hotelului. Nu mergeti cu masina pentru ca s-ar putea sa pierdeti esentialul si chiar placerea unei plimbari pe jos, cu aer rece, de munte. Aici timpul pare cumva reactualizat. Anii sunt numarati in straturi de roci si vascozitatea solului, in lava impietrita si vreo doua mii de specii de plante. Nu exista case sau drumuri, doar “drailles” – carari facute de angajatii care ingrijesc castelele si care respecta un fel de transhumanta: urca vara si coboara toamna. Nu se aude niciun sunet, doar vantul care suiera misterios printre munti.
Intr-un fel, Aveyron pare ca a sarit din secolul 12 in secolul 21 in doar cateva minute. Puteti lua masa afara, la una dintre pescariile din Najac (unul dintre “cele mai frumoase orase”), cu o rapa luxurianta in dreapta si un castel medieval din secolul 12 in stanga, cu strazi preistorice la picioare, carari care se pierd in rau si pietre de lava pe post de scaune. Sau puteti savura cina la 200 de metri distanta de acest loc, in vreo cladire futurista cum este restaurantul cu trei stele Michelin.
Pentru culturalizare exista Muzeul Fenaille, parcul de insecte numit Micropolis sau chiar aventurile pe raurile locale. Cu toate acestea, cea mai buna lectie de istorie ramane drumul de pe coasta din Millau. Aflat chiar pe malul raului Tarn, este atat de abrupt incat, daca te uiti pe fereastra masinii poti sa juri ca, de fapt, tocmai ti-ai luat zborul.
Varietatea este punctul forte in Aveyron. Chiar nu conteaza daca aveti vreun itinerar prestabilit, daca porniti dintr-un punct anume calatoria sau nu. Nu ratati insa manastirea gotica, podul vechi de doua mii de ani, mormintele megalitice de la rascruce de drumuri prafuite, semnul inscris pe munte “Chez Pierre” si restaurantul cu trei stele Michelin.

Ceasuri & Bijuterii /TURISM