Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii /La restaurant

Elemente elegante

Elemente elegante

Elemente elegante
Elemente elegante · Foto: După Afaceri

Produsul de cel mai inalt grad al civilizatiei este capacitatea de petrecere inteligenta a timpului liber. M-ati urmarit? Asta a fost adanca, nu? Desigur, maestrul a spus-o. Iar petrecerea inteligenta a timpului liber, dupa parerea mea, inseamna imbinarea elementelor, combinarea contradictiilor, articularea elementelor antagonice si armonizarea contrastelor. Cat de putini reusesc sa faca asta… Numai geniile au capacitatea de a simplifica lucrurile pana la minimalism, lasandu-le totusi consistenta. Probabil ca si barocul si rococoul isi au frumusetea lor, a arabescurilor, a complicatiilor, a curburilor inutile. In mod cert, pentru ca mintea mea e simpla si liniara, imi plac lucrurile simple si liniare. Si mai cred ca, precum intre doua puncte distanta cea mai scurta e linia dreapta, si intre doi oameni distanta cea mai scurta e comunicarea onesta. Din pacate, societatea s-a pervertit intr-atat (sau poate a fost ea asa perversa dintotdeauna), incat lucrurile sunt numai cu subinteles, se spun pe ascuns, se acopera, se disimuleaza. In termeni tehnici, se cheama diplomatie, dar de fapt e o forma deghizata si eleganta a minciunii. Unul spune “de parca”, celalalt intelege ce vrea, si atunci intervin avocatii, politicienii care imbarliga si mai rau situatia. Ne pierdem capacitatea de a admira lucrurile simple, pure – marmura, piatra, sticla in starea lor naturala, fara briz-brizuri. Nu e de mirare in conditiile astea ca m-am bucurat tare mult sa descopar un loc unde gazdele, cu migaloasa atentie, au respectat fiecare element al minimalismului in decoratiuni – Elements. E foarte greu de imaginat cata munca, gandire si cat capital se ascund in spatele acestei simplitati perfecte care domneste la restaurantul Elements. Nu e ca si in cazul politicienilor, in spatele simplitatii carora nu e niciun fel de munca. Nici ca in cazul unor forme de mass-media, care sufera de aceeasi problema. Nu doresc sa mentionez nume, nici firme, nici televiziuni – las la cultura generala si la cunostintele cititorului sa descopere misterul la care ma refer: te uiti si te minunezi. Cata energie! Cata verva! Ea la televizor, in direct; el, de pe un alt continent, tot in direct. In schimburile lor verbale, o cantitate de energie de ar ajunge pentru a pune Cernavoda in miscare. Inflexiuni, tonalitati ridicate, cuvinte datorita carora mai mult bipaie televizorul decat functioneaza normal. Si toata aceasta desfasurare de forte pentru a nu spune nimic. Fata de asta, duminica seara ii vad pe Plesu si pe Liiceanu care, pe un ton normal, cum numai doi oameni inteligenti pot sa o faca, in propozitii simple cu subiect si predicat, iti creeaza acel orgasm intelectual pentru a carui formulare se nasc genii. Ce diferenta! Maestrul ii spunea tanarului: “Sa duci in pacat nevasta semenului tau sau sa-i furi cartea de rugaciuni e la fel de mare pacat”. La care tanarul semi-inocent, cu un zambet jucaus intr-un ochi si un pic de rusine in celalalt, ii raspunde: “Maestre, le-am incercat pe amandoua, dar ce diferenta!” Oare cati razboinici ai luminii trebuie ca sa se ajunga la simplitatea unui Plesu sau Liiceanu? Acum imi dau seama ce moment de tristete a tranzitiei noastre spirituale, in care ne permitem a compara elementele mai sus amintite, al caror numitor comun e doar faptul ca se afla concomitent in Cosmos. Na ca am intors-o si eu cu fraza asta, de orice numai minimalista nu e. Pentru cei care nu au inteles, sa nu ma sune pentru ca oricum e inutil. Pentru toti ceilalti, mergem mai departe. Unde am vrut eu sa ajung cu toata filosofia asta este ca omul gospodar si-a tras un loc de ti-e mai mare dragul sa petreci o seara aici. Geamuri imense, curate ca sufletul unei adolescente indragostite, dau spre Buzesti. Elements se afla la confluenta a doua lumi extrem de diferite: pe de o parte – falsitatea fast-foodului american, de cealalta parte – eleganta simpla, neafectata, minimalista a restaurantului nostru. In mijloc, cocotat pe un fel de podium, se afla un bar imens, scaldat in lumina albastra, inconjurat de scaune din piele alba. E nucleul locului, unde poti sa bei un cocteil inainte de masa sau pur si simplu sa stai la o bere cu prietenii, ascultand muzica buna si glumind cu barmanul. In jurul barului, rasfirate pe parchetul masiv de culoarea cojii de nuca, se afla mesele elegante, la fel de minimaliste ca si restul mobilierului, inconjurate de scaune maron sau de fotolii adanci, confortabile. Lumina laptoasa provine dintr-un fel de cuburi crem, iar muzica e de-a dreptul languroasa. Oriunde te uiti nu vezi nicio litera de branduire, ceea ce ma bucura pentru ca in sfarsit am gasit un restaurator care nu isi injoseste investitia. Meniurile sunt imbracate in piele maron si contin cateva feluri de mancare originale si care acopera cam toata gama, de la mic dejun la cina. Pe mese, pe post de stergare, se lafaie niste dreptunghiuri din piele moale ca matasea. Totul e facut din linii curate, pure. Merita sa rasfoiesti stampele lui Utamaro sau Hokusai, ca sa intelegi ce se poate face cu o linie. Elements imbina toate aceste linii, aceste elemente intr-o armonie desavarsita, asa cum combina si gusturile. In meniu veti gasi un gazpacho bun, dar si palarioare carnoase de ciuperci umplute cu crema de gorgonzola si langa care bucatarul darnic pune bucatele bine maruntite de rosii proaspete, amestecate cu feliute de usturoi. Nu omiteti nici legumele gratinate, in foetajul fin si crocant care imbraca si bolul in care sunt servite. Eu unul am stiut insa ca o sa mananc bine la Elements inca din momentul in care ne-au adus gustarea din partea casei si, pe langa rotocoalele bicolore de branza (cu marar si cu boia) servite pe diamante de gheata, am primit si niste chiflute cu mac si cu susan, facute in casa, teribil de gustoase. Probabil ca mi se trage din saracia copilariei mele de sunt asa de indragostit de painea buna sau poate doar imi aduc aminte cum ma trimitea bunica la brutarie cu aluatul dospit, ca sa-i coaca brutarul painea. Dar a venit si ciorba de vacuta, asa ca n-am mai stat sa ma autopsihanalizez si m-am grabit sa inmoi painea de casa in zeama acra si aburinda, plina de legume si de cubulete de carne frageda. Bineinteles ca m-am dedat si la castronelul cu smantana, ca doar nu merge ciorba fara. Dupa care, a venit tiptil minunea – o bucata groasa de ficat de gasca de culoarea coniacului maturat in adancul unui beci, intr-un butoi de esenta nobila. Sigur ca asta nu era evident la prima vedere, pentru ca ficatul era acoperit cu un strat cremos de sos de piper verde, langa care sedeau niste muguri crocanti de bambus, trasi la tigaie si niste rondele de ananas caramelizat cum n-am mai mancat pana acum. Mi-a placut inventivitatea bucatarului care s-a aventurat sa serveasca ficatul si cu altceva in afara de eternele pere sau dulceturi. Iar nuantele contradictorii ale gusturilor s-au impacat de minune. La concurenta, a venit T-Bone steak, o uriesenie care cred ca dateaza din vremurile cand barbatul avea si el o menire in familie, asa ca se intorcea in pestera de domiciliu cu cel putin jumatate de dinozaur numai bun de gatit. Asa si steak-ul asta – o coapsa de T-Rex cu os cu tot, cu o carne fragezita, servita cu ditamai cartoful copt umplut cu crema de smantana si usturoi. E un cartof cum numai la Targu Secuiesc exista. Ce bogata e tara asta – avem locuri unde cartoful e bun, unde pestele e bun, unde varza e buna. Ne-ar trebui doar o mana de maestru care sa imbine toate elementele. Asta e toata smecheria. De asta a trebuit sa vin la Elements ca sa-mi dau seama cat de important este. Elementele exista, insa trebuie sa vina cineva care sa le combine, o minte luminata si o mana harnica. La Elements bucatarul a mai combinat un muschi de vitel cu ficat de gasca, sos de trufe si coniac, inca o armonie care a fost devorata imediat. La desert, am primit o rulada de ciocolata umpluta cu spuma de capsuna proaspata, asa cum facea bunica mea: albus, zahar si capsune, bine zdrobite si batute cu telul. Si, ca sa stiu din ce a fost facuta spuma, mi-au adus si o cupa de capspune proaspete, peste care se cocotase o palariuta de lapte de pasare foarte usor caramelizat. Ce Pretty Woman? Capsune veritabile sunt aici la Elements. Uitandu-ma la felia de prajitura cu ciocolata, am avut impresia ca zaresc semnul pacatului, al ispitei. Numai cand esti ispitit iti dai seama daca ai sau nu tarie de caracter. Eu la rulada asta n-am avut. Am pacatuit si ma caiesc. N-am sa mai fac… Pana saptamana viitoare, cand cu greu cred ca voi mai gasi un loc atat de ispititor. La Elements toate elementele conspira ca sa te duca in pacat: cele tinere si lipsite de orice retinere, cele la care ceasul biologic spune ca e ultimul campionat inainte de retragere… E un loc de intalnire pentru calorii, gusturi, muzici, lumini – ce mai: elemente de pacat. Dar e un pacat dulce. De cel putin 5Imre.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția