Cultură /Unde mergem
DJ Culture: Un an. Niste domni. Si fiii lor
In anul 1974 s-au nascut Robbie Williams, Penelope Cruz si Alanis Morissette. In acelasi an se tiparea pentru prima data revista People, iar in luna martie izbucnea scandalul Watergate. In Romania se lansa albumul "Mugur de fluier" al trupei Phoenix
In anul 1974 s-au nascut Robbie Williams, Penelope Cruz si Alanis Morissette. In acelasi an se tiparea pentru prima data revista People, iar in luna martie izbucnea scandalul Watergate.
In Romania se lansa albumul “Mugur de fluier” al trupei Phoenix. Si probabil ca mai sunt cel putin cateva evenimente notabile. Dar oricat am cautat pe internet n-am gasit vreo intamplare legata de strada Covaci din centrul Bucurestiului. Si (mai ales) n-am auzit ca in acel an sa se fi reunit acolo niste domni. Si fiii lor.
Nu m-am gandit sa fac o arhiva a evenimentelor din anii ’70. Insa am ajuns sa ma intreb toate acestea cand am descoperit un local abia deschis. Daca nu esti foarte atent cand mergi pe Covaci, dintr-un singur pas risti sa ratezi numarul 7. Asta pentru ca localul este situat intr-una dintre casele vechi de pe aceasta strada care, desi pare destul de inalta, este cam ingusta pentru a gazdui un “coffee bar and more”.
“1974. Niste domni si fiii” – “un nume cel putin intrigant!”, mi-am zis cercetand (vizual) barul din strada. Firma afisata pe peretele cladirii este elocventa pentru titulatura aleasa. De pe un banner zambesc intr-o fotografie alb-negru “niste domni” cu palarie (3 la numar) si un copil care pare sa le calce pe urme (cel putin din punct de vedere vestimentar). N-am identificat pe niciunul dintre domnii in cauza. Asa ca am decis sa ma “documentez” inauntru, intr-un mod mai placut. Adica la o bere.
Am ezitat o vreme sa pasesc in local. Mai ales ca n-am zarit nicaieri precizarea “women allowed”. Cred ca orice femeie ar fi stat un pic pe ganduri (avand in vedere titulatura). Dar am zarit la timp si “niste doamne” inauntru. Asa ca am indraznit sa explorez.
Asa cum ma asteptam, localul este destul de redus ca dimensiuni, insa, avand in vedere spatiul, este bine gandit. La parter se afla doar patru mese asezate pe langa pereti. Daca la cele din dreapta se poate fuma in voie, o masa aflata in stanga, langa bar, este declarata (in mod curios) “zona pentru nefumatori”.
Barul (de fapt toata partea stanga a parterului) pare sa poarte un acoperis. Asta pentru ca in capatul incaperii se afla o scara care comunica cu etajul “taiat” pe jumatate, formand o punte din lemn cu “balcon” (in genul veranda) – un spatiu care mi s-a parut inventiv, chiar reusit.
Am ales o masa (din cele 4) la etaj. De aici poti vedea (aproape) tot localul, dar si arhitectura cladirilor de vizavi. De sus (poate pentru ca aveam perspectiva) mi-am dat seama ca am descoperit un trend. Se poarta maronul in cafenele, se poarta lemnul din aceleasi culori si scaunele cu spatar inalt.
Toate acestea se asorteaza indeosebi cu ocrul sau cu nuantele cafenii. Pe langa toate acestea “domnii” carora (tot) nu le-am aflat misterul au ales sa decoreze peretii cu schite in tus sau creion de diferite dimensiuni. Un fel de arta nesemnata, dar cu accente (de cele mai multe ori) moderne. Tablourile reprezentau figuri (caricaturizate sau stilizate) de domni mai mult sau mai putin distinsi.
Dar mi-a placut faptul ca foarte aproape de intrare se afla o fotografie (probabil mai veche de 1974) care surprinde trei chipuri feminine. Poate mamele sau sotiile domnilor anonimi de pe firma – afis.
Meniul se citeste la barul localului. Tot acolo se ia si comanda. Sunt sigura nu din cauza neprofesionalismului, caci am inteles foarte bine decizia casei in momentul in care am coborat treptele (foarte inguste) de la etaj catre parter. Pe meniu nu se gasesc foarte multe sortimente. Doar ce-ar putea sa comande niste domni: cafele, coniace si alte tarii. Plus cateva sortimente de bere – probabil doar pentru fii.
Dupa ce m-am framantat toata seara, nici macar la iesire (cand am intrebat barmanul) n-am reusit sa aflu de la ce vine numele acestui local. Insa le-am aflat preferintele muzicale. Sonorul: nu foarte tare, te lasa sa-ti auzi propriile ganduri si interlocutorul. Iar muzica este aleasa pe spranceana: de la jazz si soft electro la old rock. Cand am plecat i-am lasat pe cei de la Pink Floyd cantand in urma “Wish you were here”.
Cultură /Unde mergem
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția