Din vorba-n vorba cu Michael Brandhuber - Important e ceea ce faci, nu locul unde traiesti

Michael Brandhuber este austriac si a venit la Bucuresti in 1996, pentru a ocupa fotoliul de country manager si regional manager pentru Ikea Trading und Design, reprezentanta pentru Balcani a gigantului suedez de mobilier. Atunci cand i s-a cerut sa vina in Romania, nu-si imagina ca va ramane aici mai bine de 10 ani si ca va ajunge sa spuna acestui loc “acasa”.

Vreme de trei ani a coordonat de la Bucuresti activitatile de achizitie si trading ale Ikea in Romania, Turcia si Bulgaria, timp suficient ca sa sesizeze potentialul care exista pe piata productiei de mobilier. Cand Sortilemn Gherla a fost scoasa la privatizare, in 1999, nu a stat prea mult pe ganduri si a achizitionat pachetul majoritar de actiuni. Marturiseste ca se gandea de mult timp sa-si faca propria afacere, iar privatizarea fabricii de mobilier din Gherla a deschis calea spre o noua etapa din parcursul sau profesional.

“La un anumit punct, cred ca toti cei care au atins un nivel profesional suficient de inalt se gandesc sa-si deschida propriul business”, spune Michael Brandhuber.

Practic, decizia de a pleca din Ikea nu a insemnat o reorientare in adevaratul sens al cuvantului, intrucat Michael Brandhuber a ramas si dupa aceea in aria pietei de mobilier. A fost mai mult o provocare: sa dezvolte o afacere si s-o faca profitabila.

“Cifra de afaceri inregistrata de Sortilemn in 1999 a fost de aproximativ 4 milioane de euro. Anul trecut, am inregistrat vanzari de 25 de milioane de euro. Este o crestere destul de semnificativa”, spune el. Pe de alta parte, legaturile sale cu retailerul suedez de mobilier nu au fost intrerupte, fabrica pe care o conduce fiind astazi cel mai mare furnizor pe care il are Ikea in Romania, 65% din capacitatea sa de productie purtand marca suedezilor.

Experienta sa la Ikea a insemnat 18 ani petrecuti in Austria, Elvetia, Suedia, Polonia si Romania.

“Timpul petrecut la Ikea mi-a oferit o perspectiva de ansamblu asupra pietei europene de mobilier, dar mi-a oferit si coordonatele filosofiei unei companii in ceea ce priveste organizarea unui business in acest domeniu”. Crede ca decisivi pentru evolutia sa profesionala, cat si pentru viitorul Sortilemn, au fost cei trei ani petrecuti la Bucuresti ca regional manager Ikea, timp in care s-a familiarizat cu posibilitatile si particularitatile mediului de afaceri din Romania.

In momentul in care a preluat Sortilemn, compania avea profiluri de activitate diverse, insa principiul sau de baza a fost sa concentreze afacerea pe un singur palier, pe care sa-l dezvolte si sa-l intareasca.

“In cadrul Sortilemn au functionat, pe rand, o termocentrala, o fabrica de pal, o fabrica de scaune, produse din furnir si placaj. Treptat, ne-am concentrat insa pe elemente mulate si masive, producand in prezent produse finite de mobilier”.

Nu a luat inca in calcul varianta listarii la bursa, intrucat pozitia de actionar majoritar ii convine deocamdata. “Nu vreau ca deciziile in ceea ce priveste compania sa fie influentate de altii. Este posibil sa facem acest pas, dar nu in viitorul foarte apropiat. Poate peste 5-10 ani…”.

Dintre toate tarile in care a lucrat, a ales Romania pentru a demara o afacere. De ce tocmai aici? “Imi place Romania foarte mult. Datorita joburilor pe care le-am avut pana acum, am calatorit foarte mult si am petrecut mult timp in diferite locuri, dar in Romania mi-a placut cel mai mult si am hotarat sa raman aici. Apreciez cel mai mult spiritul latin al oamenilor, deschis si foarte pozitiv. De asemenea, nu sunt de neglijat nici posibilitatile de dezvoltare ale pietei de mobilier”, spune Michael Brandhuber.

Ceea ce nu apreciaza la romani sunt termenii in care gandesc calitatea. Si acest fapt il resimte, atat in afacerea pe care o conduce, cat si in viata de zi cu zi. “Este vorba despre calitatea serviciilor, a produselor, care nu sunt inca suficient dezvoltate in Romania”.

Crede ca, in acest moment, piata de mobilier din Romania nu este suficient de matura. “In afara de Mobexpert, care a dezvoltat o afacere solida, piata de mobilier e destul de saraca deocamdata”.

Vorbeste fluent romana si considera ca s-a acomodat destul de bine. Locuieste in Cluj-Napoca si face zilnic “naveta” la Gherla, acolo unde se afla fabrica pe care o detine. Schimbarea de peisaj – de la metropolele vest-europene in care a lucrat inainte, la micul orasel industrial – nu a resimtit-o foarte puternic, intrucat afacerea este cea mai importanta. “In primul rand, imi place ce fac aici. Locul nu este atat de important. Ceea ce faci conteaza… Iar Gherla nu este un oras atat de urat”.

Este multumit din punct de vedere profesional, intrucat Romania prezinta posibilitati considerabile de dezvoltare.

A adus mentalitatea si stilul de lucru austriece, precum si experienta anilor petrecuti la Ikea, la Gherla, langa Cluj, unde a reusit in aproape 6 ani sa transforme o fabrica cu o cifra de afaceri relativ modesta la momentul privatizarii intr-unul dintre cei mai mari producatori si exportatori romani de mobila.

Spune ca decizia cea mai buna a luat-o in 1986, cand a plecat pentru prima data sa lucreze in strainatate pentru Ikea, chiar la ea acasa, in Suedia. Asa a prins gustul muncii intr-un mediu international, care ofera o foarte mare deschidere, spune el. I-a placut si, de atunci, a acceptat pozitiile care i s-au oferit in alte tari.

Cea mai mare realizare profesionala este fabrica pe care o conduce si faptul ca a reusit sa formeze aici o echipa. Are in subordine peste 1.100 de angajati si considera ca este foarte important ca oamenii sa ajunga la un anumit nivel de profesionalizare, acolo unde pot sa aiba ei initiativa unor decizii. Are incredere in angajatii sai si a delegat o mare parte din puterea decizionala inspre acestia. “Nu ma consider un dictator, insa disciplina si profesionalismul sunt foarte importante pentru mine”, adauga el.

Ii place foarte mult sa calatoreasca si, in fiecare an, pleaca de doua-trei ori spre destinatii noi. Ultima “escala” a facut-o in Africa, dar se declara indragostit de tarile asiatice. Cand are timp, face sport, in special jogging si fitness.

Crede cu fermitate in “valoarea adaugata” a produselor care ies pe poarta fabricii sale si spune ca acesta este motoul sau in business: sa devina competitiv pe segmentul premium al pietei de mobilier. Daca nu s-ar fi ocupat de afaceri cu mobilier, crede ca tot undeva in zona comerciala ar fi activat, intrucat “ii place foarte mult trading-ul”.

Insa, precizeaza el, afacerile cu mobilier sunt o permanenta provocare si nu intentioneaza sa se reorienteze. “Viitorul este, practic, in Romania, pentru ca am dezvoltat aici o afacere care merge bine si pe care o conduc cu placere.

Nu vreau sa deschid un lant de magazine sau sa construiesc blocuri. Planuri de extindere exista, insa doar pe segmentul pe care ne aflam in prezent, cel al productiei de mobilier”. alina.pahoncia@zf.ro

Cultură