Despre secretele whisky-ului cu Ian Millar, Glenfiddich

S-ar zice că whisky-ul în sfârșit își ocupă locul pe care îl merită în piața băuturilor fine, în contextul în care popularitatea licorii o rivalizează pe cea a șampaniei, iar investitorii cu nas, dar mai ales cu gusturi fine, au deprins arta colecțiilor lichide. Nimic din cele de mai sus nu face însă ca jobul unor oameni precum Ian Millar, global brand ambassador al Glenfiddich, unul dintre cele două whisky-uri scoțiene încă deținute de famiile fondatoare, să fie mai ușor. El călătorește la fel de mult pentru a spune povestea licorii din Valea Căprioarelor (Glenfiddich înseamnă în celtică Valea Căprioarelor – n.red.) peste tot în lume.

Cel puțin patru luni este plecat în fiecare an pentru a vorbi despre secretele single malt-ului din Speyside, iar până la mijlocul lunii aprilie vizitase deja Islanda, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, SUA (New York, Las Vegas), Africa de Sud, Marea Britanie (Londra), iar după București, unde poposise pentru prima dată, urma să-și facă bagajele pentru Elveția, din nou Suedia, apoi Mexic, China, Hong Kong și Coreea. Și asta doar în primele șapte luni ale anului.

Se întâlnește cu barmanii, consumatorii, presa și încearcă să împărtățească cât mai mult din experiența de mai bine de 40 de ani pe care a strâns-o în industria whisky-ului. Nu se declară un expert în whisky, dar recunoaște ironic că știe mai multe despre acest subiect decât majoritatea oamenilor.

„Modul în care se prepară este cel mai bine păstrat secret al unei sticle de whisky“, spune el. De exemplu, un single malt este whisky-ul care provine de la o singură distilerie, învechit cel puțin trei ani în butoaie de stejar.

„Sunt multe moduri în care se poate bea un whisky și noi le susținem pe toate atâta timp cât oamenii se bucură de băutură. În Mexic spre exemplu totul este despre gheață, la fel și în America. Dacă te apuci să comanzi un whisky fără gheață se uită la tine ca și cum ai fi nebun. Cei din Asia pot pune gheață dar la fel de bine îl pot bea și simplu, ori îl amestecă în ceai. Diferite țări au diferite moduri în care se pot bucura de un whisky.“

O discuție cu Ian Millar demontează multe mituri despre whisky. Dacă mulți barmani ar spune că un whisky folosit într-un cocktail este unul irosit, Millar nu este este de aceeași părere. „Nu e nimic rău în a folosi un whisky de 12 sau de 15 ani în cocktail. Dar personal nu aș face așa ceva cu unul de 18 ani, pentru că vrei ca lichidul să aibă forță.“

Cât despre vârsta whisky-ului, brand amasadorul spune că există o limită până la care poate fi consumat, dincolo de care este un dezastru. El a identificat-o la 70 de ani. A încercat și o sticlă veche de 95 de ani, însă s-a dovedit o experiență îngrozitoare. „Am băut-o numai pentru că știam că este veche“. Gustul unui whisky se formează în timpul învechirii în butoaie iar în momentul în care este îmbuteliat și sigiliul pus pe sticlă, acesta nu se mai modifică.“

Un alt mit despre whisky este că odată desfăcută o sticlă, ea poate fi păstrată și ani deoarece gustul nu se schimbă. Când aude asta Ian Millar râde cu poftă. Răspunde că nu ar avea de unde să știe.

„În Scoția nu facem asta, întotdeauna golim sticla atunci când o desfacem. Nu păstrăm sticlele pe jumătate pline.“

Mesajul său este că oamenii ar trebui să încerce orice tip de whisky, întâi din sticle mici pentru a vedea ce le place. Este cel mai simplu mod în care pot ajunge să cunoască tăria și nici nu ajung să cheltuiască sume mari pe ceva ce poate nu le e pe plac.

Whisky-ul este o băutură puternică, așa că de obicei se savurează seara și în timpul week-end-ului, pentru ca a doua zi să nu fie necesar să conduci mașina. A devenit o băutură ce poate fi băută ori înainte, ori după cină, mai spune Ian Millar, ba chiar merge mai departe spunând că ar merge la fel de bine încercat un pahar chiar și înainte de micul dejun. Evident, glumește.

Un sfat pe care l-ar avea pentru oamenii de afaceri ar fi să investească în sticle de whisky, pentru că au potențialul să-și dubleze valoare în patru-cinci ani.

Gastronomie