Despre lume si viata: Renovarea sau sfarsitul lumii

Obosita dupa truda unui an de munca neintrerupt de zile libere sau alte asemenea facilitati (asa e, mi-au murit laudatorii), astept cu nerabdare concediul, cand voi petrece o perioada idilica … acasa.

Desi eu mi-am exprimat clar opozitia, iata ca a venit si vremea renovarii, mai precis acel proces ce dureaza o eternitate, in care toata casa se umple de praf, tencuiala, materiale de constructii si, mai ales, de asa-numitii mesteri creati pentru a distruge viata unor bieti oameni ca mine. De fapt, nu stiu ce e mai rau: zugravii care spun ca lucrarile vor dura o luna (!) si ma vor costa salariul pe 50 de ani sau fiinta care a venit cu ideea renovarii si care are acum pretextul ideal pentru a petrece zile intregi in magazinele de gresie, faianta, vopseluri, ornamente, unelte si alte orori.

In orice caz, am inceput clar cu stangul: mesterul-sef sau seful mesterilor sau patronul companiei de mesteri sau cum s-o mai numi a venit sa faca o “evaluare” (desi termenul mi se pare tare pompos pentru un apartament de doua camere, care nu are totusi nevoie de un facelift semnificativ). S-a plimbat concentrat si incruntat prin vastele incaperi, a masurat, a oftat, a marait, s-a uitat urat la noi, s-a mai plimbat putin, a dat cu pumnul in pereti, usi si in cusca purcelusei de Guineea care e deja usor isterica… A inchis ochii, ca si cum ar fi cazut prada unei depresii profunde, a deschis gura si, cu un ton ce mi-a amintit de Marlon Brando in Nasul a rostit o suma care echivaleaza cu bugetul meu vestimentar pentru o perioada foarte, foarte lunga. Drept pentru care, in aceeasi seara, am avansat teoria conform careia doi oameni pot fi foarte fericiti impreuna chiar daca nu isi renoveaza apartamentul, conditia primordiala fiind ca ea sa aiba in continuare bani pentru tone de haine. Desi mi s-a parut ca am perorat destul de coerent, mi-am dat seama ca am pierdut lupta in momentul in care el a declarat: “Lasa ca ai destule haine. Maine mergem sa alegem gresia!”

Asa, in cateva clipe, s-au dus pe apa sambetei cinci ani de inoculare atenta si permanenta a marelui adevar: “Nu poti avea NICIODATA prea multe haine!”

Adevarata grozavie a urmat a doua zi, cand am fost tarata la locul cu gresia, desi am avansat si varianta unei zile la munte. Alegerea placilor de gresie s-a terminat in cel mult un sfert de ora, dar, cum ne aflam intr-unul dintre acele locuri pline ochi de tentatii pentru barbati (si nu ma refer la Red District), cele 15 minute s-au transformat in multe ore.

Examinarea amanuntita a tevilor de nu stiu cati toli (de care nu are oricum nevoie), compararea detaliata a celor 1000 de tipuri de truse de unelte, bormasinile, cuiele, piulitele, ciocanele, ferastraiele – toate au fost vizionate, pipaite, evaluate si testate. In tot acest timp, cred ca am murit de zece ori, pentru ca magazinul cu pricina este cu siguranta condus de misogini: nu tu un raion de haine, nu tu un pantofior, o sandaluta sau macar o ciocolata, care sa calmeze nervii. Nimic!

Astept acum cu interes weekendul, deoarece saptamana asta mergem sa alegem faianta si un nou televizor (care sunt sigura ca va avea diagonala de cinci metri).

Asa ca fug sa-mi mai cumpar ceva pantofi… Inainte ca totul sa se sfarseasca…

raluca.badea@zf.ro

Stil de viață