Cum a reușit una dintre cele mai cunoscute case de modă din lume să își impună brandul pe piața de parfumerie de lux: a descoperit secretul tinereții fără bătrânețe
Istoria în modă a Yves Saint Laurent începe să se scrie în 1961 și doar trei ani mai târziu apare pe piață „Y“, primul parfum al casei.
Există puține nume în moda mondială care să aibă o sonoritate la fel de bună ca Yves Saint Laurent, un designer care a dat lumii casa cu același nume și care a impus costumul cu croi masculin în moda feminină. Meritele sale sunt însă mult mai multe – de la deschiderea în a aduce în prim-plan modele de culoare până la impactul și imboldul pe care l-a dat modei haute-couture în anii ’60, când a pornit propriul său business. Tot el este cel care nu a neglijat ținutele ready-to-wear, dorința sa fiind aceea de a face haine care să fie confortabile, dar care totodată să pună în evidență frumusețea purtătoarei. Aceste crezuri, respectate până astăzi în cazul casei de modă, sunt cele care stau și la temelia diviziei de beauty care îi poartă numele marelui designer trecut în neființă în 2008.
În cazul YSL Beauty, parfumul este o invitație la călătorie, machiajul scoate în evidență cea mai înaltă tehnologie prin culori specifice, iar pe segmentul de îngrijire a pielii totul pornește de la un punct de vedere radical: tinerețea este o stare de spirit care nu poate trăi fără știință. „YSL Beauty se remarcă prin eleganță și libertate, întruchipează modernitatea fiecărei zile și vârste, invitând femeile și bărbații să încalce regulile, să-și creeze propriile adevăruri, să meargă dincolo de convenții“, spun reprezentanții L’Oreal, gigantul francez în portofoliul căruia se găsește acest brand și care deține licența mărcii pe segmentul de beauty.
Istoria în modă a Yves Saint Laurent începe să se scrie în 1961 și doar trei ani mai târziu apare pe piață „Y“, primul parfum al casei. De atunci, istoria YSL a fost marcată și de alte arome precum Opium, Paris, Black Opium, Libre, Mon Paris și linia L’Homme, care astăzi reprezintă temelia acestui brand de beauty. Acestea sunt cele mai cunoscute nume din portofoliul YSL Beauty, care însă cuprinde și colecția Le Vestiaire des Parfums. Inspirată de creațiile emblematice ale lui Yves Saint Laurent, seria este o colecție de parfumuri care interpretează garderoba couturierului. Tuxedo, Caban, Saharienne, Blouse, Caftan, Jumpsuit, Trench sunt câteva dintre parfumurile de nișă, cu o croială sofisticată, iconice prin semnătura notelor originale. Iar numele lor, ei bine, numele sunt reprezentative pentru geniul care a fost Yves Saint Laurent și pentru rolul său în modă.
„Tuxedo este un pic masculin, elegant și întunecat. Reinventat de Yves Saint Laurent, el dezvăluie o senzualitate insolentă și urmărește contururile stricte ale unui erotism androgin“, spun reprezentanții L’Oréal.
Acest parfum a apărut pentru că fracul și costumul de inspirație masculină pentru doamne, în tonuri de negru și cu inserturi satinate, aveau nevoie de o aromă pe măsură, cu un miros picant unisex care îmbină textura mată de Patchouli afumat cu acordul de chihlimbar pentru a exprima un sex appeal magnetic și întunecat. Ardeiul negru, îmbunătățit cu prospețimea cardamomului, reflectă dunga din satin care se întinde de-a lungul cusăturii pantalonilor și al reverelor jachetei. Cu un simț rafinat al detaliilor, efectul strălucitor al condimentelor electrizează și evidențiază eleganța îmbrăcămintei. „Un aspect masculin îndrăzneț transformat într-o bază feminină de către Yves Saint Laurent, smokingul este o expresie a seducției impertinente.“
Această aromă, ca de altfel toate din colecția Le Vestiaire des Parfums, se găsește în România exclusiv în buticul YSL din Băneasa Shopping City din Capitală, inaugurat în această vară. Este de altfel primul butic monobrand al Yves Saint Laurent din Europa.
Pe lângă colecția de parfumerie, acest butic găzduiește și gama Or Rouge de îngrijire, ce are la bază floarea de șofran ce înflorește o dată pe an în Munții Atlas și care a fost selectată pentru proprietățile inegalabile de revitalizare. Pe lângă aceasta, din portofoliul brandului mai fac parte și gamele de îngrijire Top Secrets și Pure Shots.
„În pistilul șofranului, cercetătorii îngrijirii pielii de la YSL au descoperit esența revitalizării pielii. Dincolo de efectul corector – previne apariția semnelor îmbătrânirii -, oferă vitalitate fără limite pielii, oferă remodelare sublimă și strălucire captivantă.“
Crema hidratantă antirid YSL Or Rouge Crème Riche are o fomulă performantă ce reumple pielea și luptă împotriva liniilor fine și a ridurilor. Textura este formulată 100% fără parabeni, sulfați și uleiuri minerale. Tot din această colecție face parte și YSL Or Rouge L’huile, ulei hidratant pentru îngrijirea pielii, un elixir din cinci uleiuri botanice prețioase printre care ulei de argan care protejează pielea și ulei de migdale dulci care o hrănește.
Aceste elixiruri ale tinereții fără bătrânețe și ale frumuseții veșnice sunt disponibile în România doar în buticul monobrand al YSL.
„Vorbim despre o gamă completă de produse, pentru toate categoriile în care brandul este prezent: machiaj, îngrijire a pielii, parfumerie și, în premieră în România, gama de parfumuri de nișă de la YSL Le Vestiaire des Parfums. Vom pune accent pe serviciile oferite, începând de la consilierea profesională și personalizată a fiecărui client și terminând cu serviciile de gravură a produselor alese“, spunea la deschidere Cosmin Ban, general manager al diviziei de Lux din cadrul L’Oréal România.
Totodată, aplicația ModiFace, prezentă în butic, va asista clienții în alegerea potrivită a culorilor de make-up. Această tehnologie integrează componente de realitate augmentată și inteligență artificială. Tabletele disponibile în boutique permit utilizatorilor să încerce în siguranță, virtual, produsele de makeup și de colorare înainte de a face orice achiziție.
„ModiFace folosește realitatea augmentată, prin camera tabletei sau o imagine de tip selfie. Platforma îi permite astfel clientei să testeze virtual toate produsele de machiaj. Totodată, pentru a testa sau a crea un look complet în sesiunile personalizate de machaj folosim facecharts“, spun reprezentanții L’Oreal. Acestea din urmă au un tip special de hârtie pe care se poate aplica machiajul direct, ca pe o persoană reală, parcurgând toate etapele: pregătirea tenului cu fond de ten, fard de obraz, farduri pentru ochi și ruj pentru buze. „Clientele pot păstra facechartul, care evidențiază combinațiile de culori care au fost utilizate și lista de sfaturi și trucuri direct de la consultanții YSL din boutique, în cazul în care doresc să recreeze look-ul în viitor.“
Tot în contextul pandemiei, pe lângă măsurile generale de protecție – folosirea măștii și a dezinfectantului, limitarea numărului de clienți din magazin și folosirea autocolantelor pentru podea pentru păstrarea distanței – în buticul YSL, fondul de ten se alege folosind plasturi speciali, sterili, ambalați individual și autoadezivi, pentru a se evita contactul direct cu pielea.
„Iar pentru descoperirea notelor parfumurilor, folosim capsule olfactive YSL, ce au la bază o tehnologie specială care menține aromele încapsulate pentru câteva luni, și eșantioane.“
YSL Beauty face parte din portofoliul L’Oréal România din 2013, odată cu lansarea diviziei de produse de lux pe plan local. În prezent, această divizie are în portofoliu 11 mărci exclusiviste și operează 11 magazine proprii, sub patru branduri diferite – Kiehl’s, Atelier Cologne, Armani Beauty și YSL Beauty. În total însă, L’Oréal are circa 20 de magazine pentru că celor din divizia de lux li se mai adaugă și unitățile NYX Professional Makeup, o marcă din segmentul mass-market.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția