Cristina Roșca, editor-șef După Afaceri Premium: Mi se pare nefiresc să văd un restaurant plin chiar și în filme, nu mai găsesc nimic familiar într-o sală de cinematograf care geme de lume. Iar petrecerile, mai ales la interior, mi se par dintr-o altă lume. Sper totuși că la finalul pandemiei vom mai avea idee cum să petrecem și să sărbătorim
Cândva prin martie, după ce am revenit acasă dintr-un concediu care a fost scurtat definitiv și irevocabil de pandemie, când mi-am dat seama că urmează o perioadă destul de lungă de izolare la domiciliu, am început să mă uit - din nou - la Gilmore Girls.
Cândva prin martie, după ce am revenit acasă dintr-un concediu care a fost scurtat definitiv și irevocabil de pandemie, când mi-am dat seama că urmează o perioadă destul de lungă de izolare la domiciliu, am început să mă uit – din nou – la Gilmore Girls. Nu aș ști să zic de câte ori l-am văzut, dar cert e că de fiecare dată îmi place la fel de tare. O fi și pentru că îmi amintește de copilărie, cine știe.
Astfel, în 2020, în plină pandemie, am ales să revăd un serial cu șapte sezoane, 154 de episoade, filmat între 2000 și 2007. Motivul invocat de mine inițial pentru această decizie a fost acela că Mihai (coapartamentarul meu, cum ne place nouă să glumim) nu îl văzuse. A refuzat cu încăpățânare în primă instanță, catalogându-l ca un film de fete, însă cu timpul, încet, dar sigur, am ajuns (împreună) la ultimul sezon.
Multe faze le țineam minte, altele (mult mai puține) nu. Ce mi se pare ciudat e că cu cât am avansat și am ajuns spre finalul serialului, multe lucruri din vremea aia mi se par ciudate.
Mi se pare nefiresc să văd un restaurant plin. Mi se pare străină efervescența dintr-un mall înainte de sărbătorile de iarnă. Nu mai găsesc nimic familiar într-o sală de cinematograf care geme de lume. Iar petrecerile, ei bine petrecerile mari, gălăgioase și mai ales la interior mi se par dintr-o altă lume.
Acum câteva luni, chiar în martie când am început să mă uit la Gilmore Girls, toate acestea îmi erau familiare. Erau fenomene cu care eram obișnuită și care – cel puțin unele – îmi făceau plăcere. Mă sperie alienarea mea.
Unul dintre momentele mele preferate din serial este acela când un grup de adolescenți (studenți în primii ani de facultate) se aruncă de pe o schelă metalică foarte înaltă, agățați de niște umbrele negre și securizați în corzi, strigând „In omnia paratus“. În traducere asta ar suna cam așa: „Fii gata pentru orice!“.
În final, toată lumea ajunge nevătămată la sol și urmează o petrecere pe cinste, cu șampanie multă și rochii de gală. Ei bine, cam așa îmi imaginez că o să sărbătorim și noi finalul pandemiei. Sau măcar sper că așa va fi și că vom mai ști ce înseamnă asta.
Pandemia ne-a luat prin surprindere pe toți – sau aproape pe toți, nu știu ce zic clarvăzătorii 🙂 -, dar ne-a învățat că trebuie să fim gata de orice!
In Omnia Paratus!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
