Cristina Roșca, După Afaceri Premium: Nu vreau să ajungem să ne povestim viața prin mesaje audio sau video. A trăi pentru a-ți povesti viața înseamnă să te vezi cu oameni, să împarți cu ei o cină, un pahar de vin și să vorbești câte-n lună și în stele. Față în față

Am auzit foarte multe păreri despre cum pandemia a reușit să ne facă să trăim un nou normal. Chiar și după relaxarea măsurilor impuse de autorități (cel puțin a unei bune părți dintre ele) obiceiurile pe care pandemia le-a impus rapid par venite să rămână. Poate din teamă, poate din comoditate, poate pur și simplu de plăcere. Acum concertele sunt transmise live, întâlnirile cu prietenii se fac pe platforme video, iar consultațiile medicale sunt la un click distanță pentru că a apărut ceea ce se cheamă telemedicina.

Îmi amintesc de parcă a fost ieri cum acum vreo cinci ani sau mai bine eram pentru prima dată în Hong Kong. Eram singură, la o trecere de pietoni, și am văzut cum cineva vorbea cu telefonul. Mai exact îl ținea în dreptul buzelor și șoptea ceva, suficient de încet cât să nu disting prea bine dacă e o incantație sau o poveste :). Nu am înțeles pe moment ce se întâmplă, știu doar că mi s-a părut ciudat.

La câțiva ani distanță, în Japonia, în metrou, un călător ținea telefonul la ureche și rădea. Nu vorbea, doar asculta. L-am întrebat pe un amic, localnic, ce se întâmplă și mi-a explicat faptul că oamenii nu își mai vorbesc, își înregistrează mesaje lungi de o oră sau mai bine în care își povestesc viața celor dragi. Răspunsul vine și el sub forma unui alt mesaj vocal ce poate dura o oră sau mai bine și pe care-l poți asculta la duș sau, de ce nu, în metrou. Pe scurt, oamenii nu mai simțeau încă de atunci nevoia de dialog, de interacțiune, măcar și la telefon. Pentru că interacțiunea umană directă, față în față, era de mult dispărută.

Am avut atunci senzația că am făcut o călătorie în viitor și că așa ceva nu are cum să ni se întâmple nouă europenilor, nouă românilor, spirit latin dornic de conversație și interacțiune. Pandemia a venit parcă să-mi arate că m-am înșelat.

Cu siguranță că există o parte bună a lucrurilor pe care le-a scos la iveală această perioadă, măcar și faptul că s-a democratizat arta, muzeele și-au deschis porțile virtuale pentru cei care poate nu ar fi reușit în viața asta să ajungă într-un colț sau altul de lume, iar marile teatre și instituții culturale din lume au emoționat suflete care au ajuns la spectacole cu câteva click-uri.

Arta nu a murit, s-a reinventat. La fel și gastronomia și de altfel viața noastră socială cu totul. Ne-am adaptat rapid. Dar de fapt doar lumea, eu mai puțin.

Într-o discuție de acum câteva luni, John Varbiu, fondatorul festivalului Summer Well (care nu se va ține în 2020 din cauza pandemiei), mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte până astăzi. Unii oameni – nu puțini – vin la festivaluri sau concerte nu neapărat pentru că sunt fani ai unor artiști sau formații din line-up, ci pentru atmosferă, pentru lume, pentru lipsa de distanțare socială. Pentru că de fapt, astfel de evenimente sunt despre experiență. Ei bine, nu doar că sunt de acord, ci cred că pot să extrapolez și să spun că orice ieșire și întâlnire e despre același lucru. Până și interviurile de muncă își pierd din farmec când între două persoane se interpune un ecran sau două. Oamenii se deschid în fața oamenilor și mai puțin în fața unui ecran.

Nu am ieșit din casă în cele două luni marcate de starea de urgență și am ieșit la cafea abia la început de iunie. Și cu toate astea am avut o singură întâlnire video cu prietenele mele. Nu din lipsă de prieteni (deși din afirmațiile mele așa s-ar putea crede) sau de disponibilitate din partea lor, ci pentru că am simțit că o serie de pătrate pe un ecran nu pot suplini o întâlnire reală, față în față. Am continuat să ne auzim la telefon sau să ne scriem, la fel ca înainte. Dar nu ne-am văzut pe video deși mi-era dor de cei dragi.

Ce voiam să spun de fapt? Ca eu nu vreau să ajungem să ne povestim viața prin mesaje audio sau video. A trăi pentru a-ți povesti viața înseamnă să te vezi cu oameni, să împarți cu ei o cină, un pahar de vin și să vorbești câte-n lună și în stele. Față în față.

Cristina Roșca este Editor-șef După Afaceri Premium