Cristina Roșca, După Afaceri Premium: Întotdeauna am fost puțin invidioasă pe cei care și-au găsit menirea încă de timpuriu. Tu când ai știut ce vrei să te faci când o să fii mare?
Când eram mică (de tot), spuneam că vreau să devin învățătoare.
Când eram mică (de tot), spuneam că vreau să devin învățătoare, motiv pentru care după-amiezile mi le petreceam predând lecții fel de fel păpușilor aliniate pe canapeaua din sufragerie. Apoi, am declarat sus și tare că vreau să fiu profesor de matematică, încurajată de propriul meu dascăl și de rezultatele de la olimpiadele de profil. Înainte de terminarea liceului, vorbeam deja despre altceva, mai exact despre cum ar fi să fiu ambasador și să călătoresc cu munca prin varii colțuri de lume, influențând mai mult sau mai puțin (mai mult credeam eu atunci) viitorul. Când am ajuns în ultimul an la prima facultate, am început să mă visez redactor-șef la Vogue, acela fiind primul moment în care jurnalismul a ajuns pe lista mea de planuri de carieră. Iar de acolo până unde sunt astăzi a mai fost un pas. În (nu chiar cu totul) altă direcție.
Ce vreau să zic cu această poveste e că eu nu am fost dintre aceia care au știut dintotdeauna ce vor să facă. Nu am fost convinsă că am o anumită menire, o anumită direcție de mers în carieră. Deși acum afirm sus și tare că mi-ar plăcea să pot face asta toată viața, trebuie să recunosc că nu m-am visat în presă. Ba chiar nici în primele zile de jurnalism nu am vrut să rămân aici. Abia după vreo săptămână sau două m-a prins microbul.
Și, în contextul ăsta, întotdeauna am fost puțin invidioasă pe cei care și-au găsit menirea încă de timpuriu, pe cei care au avut o chemare sau un talent aparte.
Iar Thomas Josef, de la Transylvanian Racer, este unul dintre ei.
„Încă din clasele primare mi-am petrecut majoritatea timpului liber în atelier (atelierul tatălui său – n.red.), printre mașini, sau alături de tatăl meu, încercând să-l ajut unde și cum am putut. Chiar și pe atunci însă aveam mereu și un proiect personal, nu conta că era vorba de o trotinetă, o bicicletă sau un skateboard.“
După ce a absolvit studiile liceale, a mers la Facultatea de administrarea afacerilor, iar ulterior a început să lucreze în IT. Aproximativ patru ani mai târziu însă, a realizat că îi era dor de atelier și de lucrările de altădată, așa că a început din nou, povestește el într-un interviu din ediția actuală a După Afaceri Premium.
Similar, Cezar Munteanu face parte dintre acei puțini oameni care au știut din copilărie ce vor să (se) facă în viață. A jonglat cu ingredientele în bucătărie încă de când era un puști, iar la cincisprezece ani, după ce a reușit să gătească o piersică la cuptor cu înghețată (peach melba) care a impresionat publicul, a decis că vrea să devină bucătar. Astăzi, prin Chef Atelier, își duce visul mai departe.
Menirea nu e însă mereu o meserie în sine. Uneori e vorba de cum duci mai departe un crez. Iar Roxana Puia, director de marketing și comunicare la Asociația Environ, afirmă că bunul-simț este ceea ce a primit de acasă și ceea ce ar trebui să avem grijă să nu se piardă de la o generație la alta. „Este ceea ce ne determină să ne respectăm pe noi înșine, pe semenii noștri și mediul înconjurător în egală măsură.“
Și astfel, ce face ea, prin jobul pe care îl are, e să ducă mai departe acest crez.
Ediția de martie a După Afaceri Premium este astfel despre oameni, crezuri, meniri și misiuni. Am adunat, ca de fiecare dată, povești una și una.
Lectură plăcută!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cu ochii larg deschiși
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
