Cele mai "cool" jucării din 2011 - galerie FOTO
Industria de 75 mld. dolari a jucăriilor se bucură zilele acestea de cele mai bune momente la cea de-a 108 expoziție internațională a jucăriilor, Toy Fair, de la New York, scrie CNBC.
Industria de 75 mld. dolari a jucăriilor se bucură zilele acestea de cele mai bune momente la cea de-a 108 expoziție internațională a jucăriilor, Toy Fair, de la New York, scrie CNBC.
Toy Fair este un eveniment anual care este deținut de către Asociația Industriei de Jucării (AIJ) și care aduce împreuna peste 1,100 de producători de jucării, distribuitori, importatori și agenți de vânzări din 100 de țări fiind prezentate aproximativ 100,000 de jucării.
Anul acesta vor fi aduse pe piața jucăriilor noi filme precum “Cars 2” și o serie de noi super-eroi care vor crește numărul vânzărilor de jucării licențiate. De asemenea și modelele din 2010 vor continua sa se vândă la fel de bine și în 2011, potrivit lui Reyne Rice, specialist al AIJ.
Microfon – Paper Jamz Pro Series
Compatibil cu formatul mp3 permite utilizatorilor să-și încarce propria muzică și să cânte cât mai asemănător cu o vedetă rock. Aceast microfon va intra pe piață în toamna acestui an și va costa 29,99 dolari fiind produs de compania WowWee.
InnoPad
Această tabletă este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între patru și nouă ani și dispune de o colecție de aplicații educaționale integrate de către producătorul Vtech. Jucărila va costa 79,99$ și va fi lansată în toamna anului curent.
Redakai
Eroii de pe aceste tablete care vor fi colecționate de către copii de peste șase ani și care sunt utilizate cu acest dispozitiv 3D, vor fi prezentați anul acesta de către postul de televiziune Cartoon Network. Dispozitivele Redakai vor costa între 5,99 și 29,99 dolari.
Baloane – Air Swimmers
Aceste baloane umplute cu heliu vor putea fi controlate prin telecomandă. Jucăria va costa 39,99 dolari și este produsă de compania William Mark.
Playskool Heroes
Precum super-eroii ca Captain America și Thor, Playskool Heroes vor fi prezentați într-o colecție de filme prevăzute pentru anul acesta. Jucăriile vor costa între 5,99 și 49,99 dolari fiind fabricat de compania Hasbro.
DaGeDar
Producătorul de jucării, Cepia, va mai scoate pe piața un nou produs de succes care va permite consumatorilor să colecționeze mingiuțele ce vor rula pe ingenioasele piste și care vor avea specificații proprii ce vor fi prezentate online. Jucăriile costă între 4,99 și 19,99 dolari.
Bizu
Putând fi modelată în mai multe forme, această jucărie destinată fetițelor de peste șase ani va costa între 3,99 și 19,99 dolari.
Extensii printabile pentru Barbie
Aceste extensii vor permite fetițelor de peste șase ani să iși poată individualiza păpușile Barbie. Prețul pentru aceste extensii va fi de 29,99 dolari.
Air Hogs Hyperactive
Mașinuța teleghidată va putea atinge viteze de până la 32 km/oră și va costa 49,99 dolari fiind recomandată peste copii de peste 12 ani.
Radica Jijit Friends Interactive Toy
Roboțeii Fijit vor putea să răspundă la peste 30 de comenzi vocale cu peste 150 de fraze și glume integrate. Jucăria va costa 49,99 dolari fiind disponibila în toamna acestui an.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția