Ce poți face într-un city break în Bristol, orașul celebrului Banksy, artistul stradal ale cărui desene au făcut înconjurul lumii?
Pentru oricine a fost – sau n-a fost – vreodată în Marea Britanie, vremea rece, cu cer înnorat și cu ploaie (multă ploaie!) este o imagine care nu se poate desprinde de această țară insulară. Dar contrar percepției care ne-a obișnuit să credem că, în lipsa soarelui, o vacanță este deja ratată, Marea Britanie știe să le arate turiștilor că sunt atât de multe de descoperit pe tărâmul ei, încât ceru…
Pentru oricine a fost – sau n-a fost – vreodată în Marea Britanie, vremea rece, cu cer înnorat și cu ploaie (multă ploaie!) este o imagine care nu se poate desprinde de această țară insulară. Dar contrar percepției care ne-a obișnuit să credem că, în lipsa soarelui, o vacanță este deja ratată, Marea Britanie știe să le arate turiștilor că sunt atât de multe de descoperit pe tărâmul ei, încât cerul senin devine doar un detaliu. Iar pentru experiențe cu adevărat ieșite din tipare, oficialii brandului hotelier Mercure, parte din grupul Accor, au conturat o serie întreagă de sugestii dedicate celor care vor să se piardă de-a dreptul prin mulțime, integrându-se în spiritul local- autentic.
Bristolul nu a fost niciodată pe lista mea scurtă de destinații de văzut și totuși aș putea acum să-l recomand pentru un city break. Este orașul celebrului Banksy, artistul stradal ale cărui desene au făcut înconjurul lumii, fascinația venind și din anonimatul și misterul care planează în jurul său. O vizită în acest oraș-port se împletește perfect cu un tur al creațiilor murale, Bristolul devenind o adevărată scenă pentru cei care aleg să exprime prin desen mesaje de tot felul – amoroase, revoluționare, religioase. Pentru a onora aceste creații urbane și pentru a invita și străinii să le vadă, în Bristol are loc UpFest, cel mai mare festival de artă stradală și graffiti din Europa.
Dar cum Anglia este atât de imprevizibilă când vine vorba de vreme, s-ar putea ca unii să prefere să stea la adăpost atunci când plouă. O experiență la un spa local este bine-venită în aceste condiții, iar numele unei asemenea opțiuni este Lido – o oază ascunsă într-o curte înconjurată de terase, chiar în inima centrului istoric al orașului.
Orașul vibrează de tineri, Bristolul fiind și un centru universitar apreciat, iar în ritm cu ei vibrează și aroma atât de ispititoare a cafelei din atât de multele localuri cu cafea de specialitate. Cu greu poți ajunge pe o stradă pe care să nu dai nas în nas cu o ușă deschisă care te invită, îmbietoare, la o ceașcă din această băutură care trezește simțurile.
O călătorie de aproape două ore cu trenul ce pleacă din gara din Bristol te duce fix în mijlocul Londrei, într-un tumult în care cu ușurință te poți pierde, fără măcar să-ți pară rău apoi. Londra e dinamică, e multiculturală și nehotărâtă între soare și ploaie, iar asta o poate face și mai atrăgătoare. Ca turist, poți, evident, să alegi să bifezi iconicele clădiri și experiențe care scot această capitală din anonimat, însă adevăratul ei farmec stă în ceea ce există dincolo de această primă poleială.
Spre exemplu, la doi pași de London Bridge, cel din cântecul copilăriei, se deschide o lume nouă. Borough Market este un microunivers unde turiștii și localnicii se amestecă unii cu alții și fac ceea ce ar face oricine într-o piață cu de toate: gustă, miros, pipăie, uneori negociază, cad pradă invitațiilor de a gusta ba „cel mai bun risotto din Londra“, ba acei „cartofi prăjiți de care nu vei putea uita vreodată“, așa cum își laudă fiecare marfa.
De la stridii la fish & chips și de la sandviciuri la budinci extrem, extrem de dulci, de la roșii la mango și de la brânzeturi la curmale, Borough Market le are pe toate. Este cea mai veche piață agroalimentară din Londra, datând din secolul al XIII-lea, iar diversitatea este unul dintre punctele ei forte.
Pentru asemenea experiențe își invită reprezentanții lanțului hotelier Mercure turiștii să exploreze orașul. Tot în categoria de experiențe locale, ei pot să profite și de timpul petrecut la interior.
„Promovăm ingredientele autohtone, la fel și preparatele tradiționale. Atunci când un client comandă o băutură, mă gândesc mereu ce alternativă locală îi pot propune“, spune James Wan, food & beverage manager la hotelul Mercure London Bridge.
Strategia „Discover Local“ înseamnă, pe scurt, imersiunea în lumea autentică a locurilor în care ajunge un turist. Conceptul este încă la început și vrea să pună în valoare „bijuteriile ascunse“ ale orașelor, dincolo de tot ceea ce este deja comercial. Programul a fost consolidat pe parcursul mai multor ani însă.
„Îi țintim pe cei care sunt adepți ai ideii de «slow travel» și pe cei cărora le place să-și acorde timp pentru a descoperi noi culturi. Sunt mai degrabă persoane cu vârste între 35 și 54 de ani“, spun reprezentanții Mercure.
Conceptul este o inițiativă globală implementată peste tot unde este prezent brandul Mercure, inclusiv în România. „În Londra, Borough Market este un exemplu în această direcție, fiind o zonă reprezentativă pentru localnici, cu multă istorie și cultură culinară“, mai spune James Wan.
Incursiunea începe cu poveștile spuse de ghidul care își plimbă turiștii printre tarabele care mai de care mai colorate și îmbietoare. Primul popas în turul culinar este pentru un sandvici clasic, cu pâine artizanală, ouă prăjite și nelipsitul bacon, dar e bine de știut că acesta e doar începutul. Alte tarabe așteaptă deja cu stridiile pregătite și sunt o normalitate pentru pofticioșii care se opresc și stau în picioare la câte o masă doar atât cât să soarbă conți-nutul unei stridii bine asezonate cu lămâie și sos Tabasco.
În turul culinar, următorul popas este la un mic local de familie cu fish & chips, un preparat atât de cunoscut, aparent banal și totuși atât de greu de pregătit acasă cu același gust ca în oraș, după cum spune ghidul, o tânără care pare că știe toate secretele pieței.
„Oamenii încearcă să facă acasă fish & chips și, pentru că este nevoie de foarte mult ulei încins, adesea se întâmplă accidente și izbucnesc incendii. E o adevărată problemă, iar autoritățile chiar îi sfătuiesc pe oameni să fie foarte atenți“, spune ea.
Din „folclorul culinar“ al londonezilor fac parte și „sausage rolls“, adică felii de cârnat înfășurate într-un aluat tip foitaj pentru care localnicii au dezvoltat o adevărată pasiune.
Nu mai mare însă decât cea pentru crumble. Într-o zi de vineri, la ora prânzului, zeci (aș spune chiar peste o sută) de oameni stăteau (a se citi „se înghesuiau) la coadă pentru un mic pahar cu desert. „Humble crumble“, numele localului care îl vindea, este pasiunea multor localnici, spune ghidul. Motivul este acest crumble cu mere, garnisit cu o glazură de vanilie și petale de trandafiri, foarte dulce, aromat și foarte ușor de dat gata în doi timpi și trei mișcări.
Pentru cei care încă mai simt nevoia, periplul gastronomic poate continua cu o scurtă oprire pentru brânzeturi și pentru o a doua tură de desert. De această dată, o altă specialitate locală – sticky toffee pudding, o budincă în care își fac loc curmalele, între straturi de blat și caramel, alături de o cupă de înghețată.
Gastronomia nu este însă singura atracție nici a Londrei, nici a altor mari orașe, astfel că Mercure a pus pe listă și alte experiențe locale care pot crește gradul de imersiune a turiștilor. Clădirile de patrimoniu sau galeriile de artă sunt alte modalități de a cunoaște specificul unei comunități.
Parte din grupul hotelier francez Accor, Mercure a combinat dintotdeauna diversitatea internațională cu experiențele locale. Există mai bine de 800 de hoteluri cu acest nume în peste 60 de țări, alăturându-se altor branduri dezvoltate la nivelul Accor, precum ibis, Novotel, Mövenpick, Sofitel, Swissôtel și multe altele. Mercure este însă singurul brand din portofoliul gigantului francez la nivelul căruia este implementat conceptul „Discover local“.
Când toate poftele culinare au fost satisfăcute, am luat din nou trenul, din gara Kings Cross din Londra. Dacă numele vă sună cunoscut, s-ar putea să fie deoarece aceasta este gara din care, la fiecare început de an școlar, își făceau plecarea în stilul lor aparte elevii școlii Hogwarts din seria Harry Potter. Trecând prin zid ca printr-un portal, Harry, Hermione și Roy își începeau călătoria printre vrăji și magicieni cu faimosul Hogwarts Express.
Mai puțin de cinci ore durează drumul dintre această gară și cea din Edinburgh, Scoția, care, la o oră destul de târzie în noapte, ne-a întâmpinat cu o tradițională ploaie torențială, ce n-a vrut să înceteze timp de aproape două zile. Edinburgh este impunător prin clădirile lui gotice și, desigur, prin frigul care intră până în oase.
Un tur prin lumea subterană a orașului ar putea și aici să salveze vacanța în caz de ploaie, iar dacă nu, un atelier de creat ciocolată la fabrica The Chocolatarium cu siguranță o va face. Tururile pietonale scot la iveală povești fascinante ale eroilor orașului, frânturi din istoria locală, relatări despre bătălii notorii care au modelat urbea de-a lungul secolelor. Iar cu un ghid carismatic la pachet, ploaia parcă începe să devină chiar plăcută.
Pentru o incursiune și mai profundă în specificul scoțian, există restaurantul Wedgood, în al cărui meniu s-a așezat toată priceperea culinară a chef-ului la pachet cu ingredientele zonale. Wee Taste of Scotland, care s-ar putea traduce ca „o bucățică din Scoția“ în materie de cultură gastronomică, este experiența de neratat într-o seară în care picăturile de ploaie își fredonează cântecul zgomotos. Aromele se îmbină armonios indiferent de preparatele care defilează în farfurii, de la scoici și carne de gâscă la surprinzătoarea înghețată de ciuperci.
La final, experiența britanică este completă, cel puțin din punct de vedere gastronomic. Alte curiozități locale rămân însă cu siguranță de descoperit pentru noi și noi vizite.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția