Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Bridge - Povestea unui om lenes

Amu'' cica era undeva, in vremuri grele de tranzitie, un om tare lenes. Abia daca se misca spre seara pana la un club, ca sa joace bridge. In rest, doar citea carti de bridge si "Ziarul Financiar" ca avea actiuni la bursa, si, uneori, si rubrica de bridge

Amu” cica era undeva, in vremuri grele de tranzitie, un om tare lenes. Abia daca se misca spre seara pana la un club, ca sa joace bridge. In rest, doar citea carti de bridge si “Ziarul Financiar” ca avea actiuni la bursa, si, uneori, si rubrica de bridge. Atat!

Vecinii erau indignati si-l si pizmuiau ca erau siliti sa munceasca, iar bridge nici nu stiau, credeau ca joaca poker. L-au reclamat la primarie si fisc, dar lenesul avea impozitele platite. Au scris la ziar, dar el nu citea decat bridge. Atunci s-au hotarat sa-l spanzure si sa scape cartierul de el. S-au strans, l-au pus intr-o caruta si au zis sa-l spanzure intr-o piata mare sa fie de pilda.

Pe drum s-au intalnit cu o cocoana ce mergea si ea la bridge, cu un Mercedes scump. Ea a intrebat ce-i cu omul din caruta:

– Se vede ca o fi bolnav si-l duceti la vreo vrajitoare, ca dinspre partea medicilor, putine sperante…

– Ba sa ierte cinstita fata a domniei voastre ce frumos pudrata este, il ducem la spanzuratoare. E lenes fara pereche. Joaca bridge, si alta nimic nu e de folos.

– Vai, oameni buni! Pacat de el ca e tanar si jucatori de bridge sunt putini. Mai bine duceti-l la mine acasa. Am niste icre negre, pentru zile tot negre si niste posmagi din vechiul regim. Crestini suntem, o manca si el caviar cu posmagi si o juca bridge, pe langa casa me.

– Auzi, lenesule, vrei la cocoana sau la spanzuratoare? Alege liber ca suntem in democratie!

Lenesul a ridicat ochii din cartile pe care le tot muta si a zis:

– Da” muieti sunt posmagii, cocoana? Ca eu studiez done, n-am timp de masticatie!

– Esti si obraznic, lenesule! Sa vad cat esti de bun la carti, ca daca oi fi vreo mazeta, mai bine sa te spanzure. Uite dona. Iti arat numai cartile de pe N-S. Si daca vei face 6 cupe, pe atac de As de caro- 9 de trefla, vei juca mult si bine, iar de nu, la streang!

– Da” flancurile n-au licitat nimic? intreba lenesul cascand.

– Est a contrat la patru pici, zise de Nord, in drum, recunoscu cocoana.

– Bine, zise lenesul. Se vede ca Est o avea riga de trefla si vreo 5 pici. Apoi atunci nu mai fac impas de trefla. Pun Asul si trag toate majorele rosii. Il las pe Est in trei pici cu dama si Popa de trefla in pielea goala. Eu mai am in mana o trefla, A-2 de pica si o cupa mare. Iar pe masa am patru pici. Amu, cand trag 2 de cupa, l-am schizat pe Est in negrele lui si am facut jocul.

– Brava, lenesule, zise cocoana. Ai scapat de spanzuratoare. Daca oi fi si la virtute tare ca la bridge, multe om face impreuna. L-a luat in masinuta ei, apoi acasa, si or mai juca amandoi, ba natural, ba precizie, pana in ziua de azi.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția