Berlin, orasul care vrea sa-si uite trecutul

In Romania, batranii sunt pe strazi si tinerii in birouri. In Germania e invers. Sau cel putin in Berlin.
Inadaptati la capitalism si iesiti in masa la pensie anticipata, batranii Romaniei sunt doar colegi de generatie cu cei berlinezi. In rest nu au nimic in comun.

Dar parca nici tinerii berlinezi, in randul carora somajul este masiv. Varsta medie a germanilor este de 40 de ani, fata de media mondiala de 26 de ani, iar somajul de 12% afecteaza in primul rand tinerii. Rata somajului in Berlin este de aproape 18%, pentru ca produsul intern brut al orasului a scazut in ultimii 10 ani cu 10%. Este greu de gasit de lucru.
O “turma” de blonzi intre 17 si 25 de ani se grabeste la unul din meciurile Germaniei de la Campionatul Mondial, intr-un parc din apropiere de Poarta Brandenburg, unde este amplasat un ecran urias.
Cateva sute deja s-au strans. In aer pluteste o tensiune “teutonica”, un amestec de violenta si amenintare, care este decomprimata insa rapid de golurile nemtilor.
E timp totusi ca unul dintre tineri sa fie ridicat pe sus de fortele de ordine. Dupa incidentul din mai de la inaugurarea celei mai mari gari din Europa, din Berlin, cand un nazi beat a taiat cu cutitul 26 de persoane, masurile de securitate sunt extreme.
Ca sa poti intra in spatiile amenajate cu ecrane panoramice, trebuie sa treci prin filtre, unde esti cautat si in palarie, la propriu.
La Poarta Brandenburg s-au strans cateva zeci de mii de germani si turisti straini la meci, in oras sunt semne ale fotbalului, dar atmosfera nu este total schimbata.
Intr-adevar, spune Roxana P., o tanara chelnerita de la un restaurant din centru, nemtii se asteptau la mult mai multa lume.
“Au fost estimari ca vor fi un milion de oameni la Poarta Brandenburg. Nu au fost decat cateva sute de mii, si in tot orasul.”
Terasele nu sunt goale, dar nici nu dau pe dinafara. Cu toate ca orasul este ieftin – unul din cele mai ieftine orase din Germania. O bere intr-o cafenea centrala este 3 euro, un fel de mancare 10-15 euro. Si chiriile sunt mici: o camera costa circa 200-300 de euro, spune chelnerita.
Dupa caderea Zidului, in oras au fost facute investitii de miliarde de euro. In zone intregi unde se intindeau paduri de macarale acum sunt piete si cladiri noi. O berlineza de 42 de ani, Claudia Langowsky, care lucreaza intr-o companie multinationala, spune ca se simte foarte bine in noul Berlin.
“A fost un concept unitar dupa care s-a reconstruit orasul. Avem infrastructura acum, dar somajul este mare. Avem nevoie si de investitii mari”, spune ea. Pe de alta parte, este important ca s-au mutat institutiile statului aici.
“Este bine ca avem multe institutii concentrate intr-un spatiu redus. Dupa caderea Zidului au fost multe investitii in imobiliare, asa incat acum suntem cel mai ieftin oras din Europa din punct de vedere imobiliar. Cu 2.000 de euro pe mp poti cumpara un apartament in zona hipercentrala a orasului”, spune Langowsky.
Calitatea vietii este buna, la preturi destul de reduse. Se vede asta in tihna in care, duminica dimineata, pe terasa unei cafenele din Postdamer Platz, un tata joaca tabinet cu copiii.
Aceasta piata este marturia incercarii de cicatrizare a ranilor orasului prin investitii.
In anii ’30, Potsdamer Platz era una din cele mai aglomerate piete din Europa, dar a fost distrusa complet in al doilea razboi mondial.
Dupa 1945 s-a aflat chiar la intersectia sectoarelor american, britanic si sovietic si a ramas in stadiul de no man’s land. Paula N., o romanca responsabila cu comunicarea intr-o companie germana, care a avut o bursa la Berlin in 1999, spune: “Este absolut uimitor cat de mult s-a construit in cativa ani. Aici era doar un camp plin de macarale”.
Cu 70.000 de vizitatori, Potsdadamer Platz este pe cale acum sa devina iarasi unul din cele mai vizitate locuri din Europa.
Doua cladiri ascutite de aproape 30 de etaje o marginesc dinspre nord. Una dintre ele este sediul european al Sony si este considerata una dintre cele mai moderne constructii arhitectonice din Berlin. Cealalta este sediul Daimler-Benz.
De altfel, aproape in tot centrul Berlinului ochii luneca de la cladire la cladire. Metal si sticla, sticla si metal. Cand se opresc pe o cladire cu forme, pe o cladire istorica, parca se mai odihnesc.
O cladire veche, din marmura sau piatra, cu forme rotunde si arhitectura clasica, capata valoare odata cu trecerea timpului. Cum vor arata aceste cladiri noi cand se vor invechi? Ce va insemna patina timpului pe o cladire de sticla si metal?
Bine ati venit in orasul de sticla si bitum. In orasul fara patina. In orasul Fast Moving Consumer Goods.
Dar exista si obsesia reamintirii. Pe Under den Linden, unul din bulevardele principale, un fel de Champs Elysees berlinez, sunt cladiri intregi refacute din fotografii si stampe de epoca.
Divizarea orasului a intarziat reconstructia. Pentru o mare parte din Berlin, este ca si cum am fi in anii ’60.
Insa fondurile uriase nu au fost de ajuns. Asa ca atentie la butaforii. De la departare, una din cladirile care marginesc Potsdamer Platz pare reala. Nu este asa. Si mai sunt in oras astfel de cazuri.
Sunt santiere in conservare, invelite in panze cauciucate care redau fidel cladirile care urmeaza sa fie construite sau refacute.
Trauma orasului te urmareste.
Langa Poarta Brandenburg, un careu pe un hectar de “morminte”: paralelipipeduri egale de beton, a caror inaltime urmareste curbura solului, zac insiruite ca pe o tabla de sah in relief, ca intr-un labirint in caroiaj. Un monument trist, in memoria victimelor razboiului.
La patru statii de metrou suspendat catre est, cea mai lunga portiune pastrata din Zidul Berlinului: placi verticale de un metru latime si circa 3 metri inaltime, avand deasupra pe toata lungimea un cilindru de beton despicat pe care probabil ca era infasurata sarma ghimpata.
Bucata ramasa spre amintire curge pe lungimea unui kilometru intre raul Spree (mare cam cat Dambovita, dar marginit de verdeata pe o parte si alta unde sunt amenajate plaje) si o sosea. Nu sunt multi turisti.
Poate ca ar fi fost si mai interesanta o bucata cu tot cu sarma ghimpata de deasupra, cu tot cu oamenii de paza si cainii de supraveghere.
Construit in 1961, zidul a despartit cele doua Germanii pana in 9 noiembrie 1989. Circa 200 de oameni au murit incercand sa treaca din Est in Vest.
Asa dupa cum orasul respira un aer tanar si fragil prin cladirile si pietele nou construite, zidul transmite sentimentul straniu al unei istorii prea recente sa fie istorie. Acum doar 16-17 ani, Zidul chiar exista in realitate.
Insa forta exploziei si a ecoului mondial i-a conferit parca o valoare de mit, de sit arheologic care poate sta alaturi de Piramide.
Cine spunea de comprimarea timpului si sfarsitul istoriei? Berlinul este un argument.
Ce te izbeste fata de alte orase europene sau americane este lipsa homeless-ilor.
Politica sociala a Germaniei nu da gres. Poate ca tinerii nu au de lucru, poate ca sunt turbulenti, dar nu sunt pe strada sau in metrouri. Orice german fara nici un fel de venit primeste de la stat bani de chirie si celelalte utilitati, plus 300 de euro de cheltuit.
Germania este primul exportator al Europei si motorul sau economic, dar globalizarea de dupa 1990 a cam ametit-o. Germanii nu consuma, nu sunt suficient de optimisti cu privire la viitor.
“Noi avem o problema de atitudine, nu o problema economica”, spune Klaus Kleinfeld, directorul general al Siemens, cea mai mare companie industriala din Europa, cu afaceri de 75 de miliarde de euro.
66% din populatia americana este satisfacuta de nivelul de viata, pe cand in Germania doar 25% din oameni se declara la fel de multumiti. Nu este cazul lui Frank G., responsabil cu securitatea in cadrul unei fabrici de turbine de gaz din partea de vest a Berlinului.
Castiga 3.000 de euro net pe luna, lucreaza 12 ore pe zi, patru zile pe saptamana. Nu a vazut meciul Germaniei. “A fost cald si am fost la plaja, la rau. In partea estica a Berlinului sunt multe rauri curate, bune de baie”, spune el.
Frank mai spune ca este mai buna viata in Berlin decat in urma cu 7-8 ani, de cand a inceput refacerea. Campionatul Mondial ar fi urmat de altfel sa consemneze sfarsitul tranzitiei Germaniei de Est si relansarea economiei germane, prin incurajarea consumului.
Oamenii au simtit asta.
“E un sentiment special sa fii gazda unui asemenea eveniment. Am avut multi vizitatori din Rusia, dar si americani, brazilieni sau argentinieni”, spune Katrin Fisher, care lucreaza in hotelul Grand Hyatt. Ca in multe orase mari din Germania, si Berlinul are turnul sau cu restaurant rotitor, in Alexanderplatz. De aici, de la o inaltime de 300 de metri la care ajungi in 15 secunde, se vad in departare blocurile comuniste.
Nu sunt ca in Romania, ci model rusesc: 20-30 de etaje, inconjurate de verdeata. Unele sunt vopsite in culori vii.
Totul e vointa de schimbare.