Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Angela Ahrendts, prima femeie care a devenit cel mai bine plătit executiv din Marea Britanie

Directorul general al Burberry, Angela Ahrendts, a devenit cel mai bine plătit executiv din Marea Britanie anul trecut, cu o compensație financiară în valoare totală de 16,9 milioane lire sterline (20 milioane euro), potrivit Mediafax care citează The Guardian. Ahrendts…

Angela Ahrendts, prima femeie care a devenit cel mai bine plătit executiv din Marea Britanie
Angela Ahrendts, prima femeie care a devenit cel mai bine plătit executiv din Marea Britanie · Foto: După Afaceri

Directorul general al Burberry, Angela Ahrendts, a devenit cel mai bine plătit executiv din Marea Britanie anul trecut, cu o compensație financiară în valoare totală de 16,9 milioane lire sterline (20 milioane euro), potrivit Mediafax care citează The Guardian.

Ahrendts (53 de ani), de origine americană, a transformat compania dintr-un producător de pardesiuri într-un brand global de modă, cu venituri de 6,3 miliarde lire sterline (7,4 miliarde euro) pe an.

CEO-ul Burberry a stabilit totodată un precedent, devenind prima femeie care urcă în topul ierarhiei celor mai bine plătiți executivi din Marea Britanie.

Ea conduce detașat în top, locul secund fiind la o distanță de peste 5 milioane de lire sterline, potrivit studiului realizat de Manifest și MM&K, citat de The Guardian. Raportul acoepră cele mai mari 350 de companii britanice listate la bursă.

Compensația financiară a Angelei Ahrendts include numeroase bonusuri, inclusiv sporuri eșalonate pe termen lung, în funcție de anumiți indicatori de performanță.

Salariul de bază a fost de 990.000 lire sterline (1,1 milioane euro), la care se adaugă un bonus cash de 2 milioane de lire (2,3 milioane euro). Compania a contribuit cu 255.000 de lire (aproape 300.000 euro) la fondul de pensii al directorului , la care se adaugă o alocație de 387.000 lire (450.000 euro) pentru cheltuieli curente.

Compania a arătat că Ahrendts a ajutat compania să obțină venituri și profit record, să aducă acționarilor un câștig de 4 miliarde lire sub forma dividendelor și creșterii prețului acțiunilor cu 186% în ultimii 5 ani.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția