Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Alexandrion 9 Stele: brandyul maturat prin metoda Solera și finisat în butoaie de Fetească Neagră

Arome intense de migdale, nuci, ciocolată neagră și prune uscate și o culoare cu reflexii aurii sunt detaliile care completează perfect caracterul elegant al noii băuturi Alexandrion 9 Stele, cel mai recent produs din portofoliul Alexandrion. Care este povestea unui…

Alexandrion 9 Stele: brandyul maturat prin metoda Solera și finisat în butoaie de Fetească Neagră
Alexandrion 9 Stele: brandyul maturat prin metoda Solera și finisat în butoaie de Fetească Neagră · Foto: După Afaceri

Arome intense de migdale, nuci, ciocolată neagră și prune uscate și o culoare cu reflexii aurii sunt detaliile care completează perfect caracterul elegant al noii băuturi Alexandrion 9 Stele, cel mai recent produs din portofoliul Alexandrion. Care este povestea unui produs care aduce un aer mediteranean și premium pe piața internațională de brandy?

„Alexandrion 9 Stele este rezultatul unei munci de perfecționare continuă și este destinat celor care apreciază băuturile rafinate și complexe. Distilatele de vin învechite utilizate în com­poziția Alexandrion 9 Stele au fost selecționate cu rigurozitate pentru a asigura un echilibru optim de arome. Maturarea prin metoda Solera conferă consistență și complexitate produsului, în timp ce finisarea în butoaiele de Fetească Neagră, un element distinctiv, îmbogățeste profilul“, explică Jean-François Joumier, Master Distiller Alexandrion.

Metoda Solera este un proces dinamic de maturare, care implică amestecul periodic al bău­turii din butoaie, pentru a asigura un profil aromatic echilibrat. Astfel, spre deosebire de metodele tradiționale, care păstrează distilatul într-un singur butoi, prin această tehnică, brandyul trece printr-un sistem stratificat de butoaie, rezultând un amestec sofisticat cu un caracter bogat și echilibrat.

Finisarea în butoaiele de Fetească Neagră asigură caracteristici aparte datorită faptului că în timpul acestui proces, o parte din particularitățile vinului din Fetească Neagră, caracterizat prin note de coacaze negre și scorțisoară, se îmbină în mod remarcabil cu compușii aromatici din amestecul de brandy Solera și distilate de vin. Această etapă de maturare aduce nu doar profunzime gustului final, ci și un omagiu tradiției viticole românești, valorificând un soi emblematic al terroir-ului local.

Astfel, Alexandrion 9 Stele oferă o perspectivă nouă și sofisticată în categoria brandy, unde Alexandrion deține deja poziția de lider. Abordarea originală – amestecul armonios de brandy maturat prin metoda Solera și distilate de vin învechite și finisarea în butoaie de Fetească Neagră are ca rezultat o băutură cu un gust complex, bine echilibrat, care oferă o experiență distinctă iubitorilor de băuturi fine.

Alexandrion 9 Stele poate fi savurat simplu sau cu gheață, sau poate fi integrat în cocktailuri precum Alexandrion 9 Star Sour – un cocktail clasic cu accente de vin din Fetească Neagră.

Savurează responsabil.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția