Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Cum a ajutat-o pandemia pe o tânără antreprenoare să pornească propriul business în modă? Ea a pornit la drum cu haine pentru casă și acum se extinde dincolo de acest segement vedetă în criza sanitară

„Munna este un proiect de suflet, născut pe timp de pandemie."

Cum a ajutat-o pandemia pe o tânără antreprenoare să pornească propriul business în modă? Ea a pornit la drum cu haine pentru casă și acum se extinde dincolo de acest segement vedetă în criza sanitară
Cum a ajutat-o pandemia pe o tânără antreprenoare să pornească propriul business în modă? Ea a pornit la drum cu haine pentru casă și acum se extinde dincolo de acest segement vedetă în criza sanitară · Foto: După Afaceri

În pandemie, hainele de tip sleepwear și loungewear, pe scurt hainele pentru casă – indiferent de momentul zilei când sunt purtate – au fost vedetele absolute ale modei. În acest context a apărut Munna Sleepwear, un brand românesc sustenabil, care se poziționează în zona de slow fashion. Acum, după ce climaxul crizei sanitare pare să fi trecut, a venit momentul unei noi etape în dezvoltare. Astfel, sub umbrela Munna urmează să fie lansate și piese pentru stradă, și lenjerie intimă și costume de baie, dar toate vor rămâne fidele aceleiași filosofii de modă atemporală.

„Munna este un proiect de suflet, născut pe timp de pandemie. Am început să lucrez la el în toamna lui 2020 și am luat-o pas cu pas. Am schițat niște idei despre cum aș vrea să arate bussinesul, am înființat firma, am făcut research. Așa a început totul“, povestește Andreea Vona, fondatorea brandului.

A ales domeniul fiind atrasă de modă și de frumos, dar și pentru că a identificat un potențial în această nișă. „Când am pornit business-ul, exista o cerință în piață pentru produsele de tip sleepwear/ loungewear.“

Andreea spune că a avut mereu înclinații artistice, plus că a lucrat aproape 10 ani ca model, un domeniu care i-a oferit cadrul potrivit ca să-și contureze simțul estetic. Apoi, a avut o perioadă mai lungă de inactivitate profesională, perioadă în care s-a gândit ce să facă mai departe. A decis să aleagă calea antreprenoriatului.

„Am aplicat la un program cu fonduri nerambursabile, cu un proiect similar. Nu am obținut fondurile, însă nu am renunțat la idee.“ Totuși, și-a dat seama că vrea să facă asta pe cont propriu, fără angajamente față de vreo autoritate a statului.

„Am luat decizia din mai multe motive. Pentru mine era clar că doresc să fac ceva în domeniu, însă nu am urmat studii de design vestimentar, drept dovadă nu aveam pregătirea necesară să fac creație de produs.“ Totuși, și-a dorit să realizeze ea designul, așa că a ales o categorie mai ușor de abordat, spune fondatoarea Munna. Pandemia a venit ca un extra argument în alegere și a picat la momentul oportun.

„Născută și crescută în București, într-o familie cu două surori, am copilărit jucându-ne cu păpuși, desenând și certându-ne pe haine.“ Își aduce aminte cum făceau concursuri de desen și inventau tot felul de ținute pentru păpusi. În adolescență, deja își făceau singure anumite haine. „Acum, toate trei activăm în domenii conexe, sora mai mare este art director, iar cea mijlocie e director de magazin la un mare retailer internațional de îmbrăcăminte.“

Ea a studiat Comunicare și Relații Publice la SNSPA în București, iar pe final de facultate s-a angajat și a lucrat timp de doi ani într-o companie multinațională, ca event coordinator. Apoi, au urmat șapte ani de modelling. „Când am simțit nevoia să fac mai mult, în paralel, am lucrat ca event coordinator într-o agenție de publicitate de la noi.“

Odată cu pandemia, a venit și o perioadă de pauză și reset, timp în care a devenit clar în ce direcție vrea să continue. „Pentru a-mi consolida experiența, am urmat un curs de calificare în croitorie, iar apoi un curs de antreprenoriat, ambele avizate și certificate.“

Astfel, designul produselor este făcut de Andreea. Fiind un brand ce activează în zona de slow fashion, fondatoarea spune că acordă timp procesului de creație. „Nu mă grăbesc să scot colecție după colecție. Fac mostre, probez pe mine și pe alte persoane, până când ajung la rezultatul dorit.“ Nu ține cont de trenduri, ci creează piese atemporale, concentrându-și atenția, mai degrabă, pe faptul că produsele urmează a fi purtate de femei cu diferite tipuri de corp.

„O croială bine făcută, un material de calitate și un model clasic vor fi mereu în tendințe.“

Parte din concept a fost ca piesele să fie versatile în ceea ce privește destinația purtării lor, iar acum ele sunt integrate și în ținute de oraș, nu doar în cele pentru casă.

„În portofoliu, avem rochii, halate, diverse seturi cu pantaloni și bluze și maiouri. Primele piese pe care le-am realizat au fost gândite pentru a fi combinate între ele, atât ca stil, cât și ca cromatică.“

Andreea spune că urmează să diversifice gama de articole din categoria cu care a pornit la drum, și anume sleepwear/loungewear. Apoi, începând cu anul viitor, planul este să exploreze segmentul underwear și beachwear, respectiv lenjerie intimă și costume de baie.

„Și, pentru că există cerere pentru câteva produse din colecția sleepwear/loungewear pe care clientele le poartă pe la diferite ocazii, avem în plan să facem o colecție capsulă cu piese ready to wear, dar din același cadru relaxat, piese confortabile, ușor de purtat.“

Brandul încurajează și promovează un ritm de viață mai lent și practici de modă etice și durabile, pentu a reduce impactul asupra mediului, de aceea folosește doar materiale naturale și sustenabile și, pe cât posibil, inovative în industria textilă.

„Am pornit cu o întreagă colecție dintr-un material special care se numește Tencel Lyocell.“ Fibrele din lyocell sunt extrase din lemn cultivat în mod durabil, folosind un sistem unic, cu buclă închisă, care recuperează și reutilizează solvenții, minimizând impactul producției asupra mediului, povestește Andreea. Țesătura are totodată proprietățile unice: reglare termică, control optim al umidității, acțiune antibacteriană, fiind adaptat pentru pielea sensibilă. „Pe lângă asta, lyocellul este moale ca mătasea, rezistent ca poliesterul, absorbant ca bumbacul.“

Munna urmează să lanseze colecții și din alte țesături, însă cu particularități similare, bambus, cupro și modal, dar și bumbac organic, in, mătase, cașmir și diferite combinații între acestea.

„Misiunea este să folosim, pe cât posibil, țesături din fibre 100% naturale. Un alt factor important de care ținem cont este ca materialele să fie sustenabile.“

Producția este externalizată. O parte dintre piese sunt realizate într-un atelier din Brașov, iar o parte în București.

„Totul începe cu designul produselor. Urmează desenul/schița pe care o fac în colaborare cu un artist grafic. Proiectarea tiparului este realizată de un colaborator inginer de tipare.“ Apoi se tot fac mostre și modificări pe tipar. Urmează șabloanele și producția efectivă, iar apoi finisarea, care constă în aburirea articolelor, cu scopul de a definitiva forma și aspectul final.

„Nu facem creații pe comandă și nici modificări. Producem în serii mici și mijlocii.“

Munna a pornit la drum cu un buget de 25.000 de euro, iar pe parcurs, Andreea a reinvestit ce a câștigat și astfel a finanțat dezvoltarea. Următorul pas ar fi înființarea propriului atelier de producție și mărirea echipei.

„Anul 2022 a fost unul de creștere. Fiind un brand la început de drum, fiecare an și fiecare pas duc către dezvoltare. Am extins distribuția prin canale noi, am conturat următoarea colecție, am continuat cercetearea materialelor și a potențialilor furnizori.“

Piesele se vând acum în magazinul online propriu, dar și pe Fashion Days, în categoria Romanian Corner. „Sunt luni când vindem sute de articole, dar și luni când vânzarea e mai modestă, nu există o liniaritate.“

Andreea spune că până acum și-a dorit să stabilizeze brandul aici, pe plan național, dar în paralel studiază și posibilități de dezvoltare. „Am primit oferte de la diverși colaboratori B2B de pe plan internațional încă de la lansare, dar am preferat să o iau pas cu pas“, conchide ea.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția