Cum a ajuns Bobi Pricop unul dintre cei mai cunoscuți regizori locali ai momentului? Se visa IT-ist, dar a intrat în lumea artei. "Eram pasionat de calculatoare, asta până când am intrat în trupa de teatru a liceului"

Bobi Pricop, unul dintre cei mai în vogă regizori ai momentului, nu și-a văzut dintotdeauna viața împletită cu arta, ba chiar era convins că o să lucreze în IT. Asta până când a intrat în trupa de teatru a liceului și totul s-a schimbat. Acum, regizează spectacole de teatru și de dans și nu doar că nu se vede făcând altceva, ci are planuri mari. Unul dintre ele vizează regia de film. Iar dincolo de toate acestea, a adoptat un cățel minunat pe nume Benji.

A debutat acum 13 ani cu spectacolul de licență „Jocuri în curtea din spate“, care a fost preluat de Teatrul Act. „Atunci au existat multe voci care au mizat pe evoluția mea ca regizor și cred că nu i-am dezamăgit pe cei care au pariat încă de la început pe mine“, spune Bobi Pricop.

Între timp, a lucrat câteva zeci de spectacole în mai multe teatre din țară. E însă regizor angajat al Teatrului Național din Craiova și, în același timp, le predă studenților de la masteratele de regie și actorie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. I-ar plăcea însă să regizeze și filme, să facă pasul ăsta și către cinematografie.

„E un lucru la care mă gândesc de mai mulți ani, dar nu l-am făcut până acum.“

Înainte de regie, a studiat și actorie, iar în acest an speră să își încheie lucrarea de doctorat la UAT Târgu-Mureș, pe o tematică ce ține de practici digitale.

Totuși, nu dintotdeauna s-a văzut făcând ceva în lumea artei.

„Îmi doream de fapt altceva. Eram pasionat de calculatoare și eram sigur că o să merg către IT și Politehnică. Asta până când am intrat în trupa de teatru a liceului și am participat la o grămadă de festivaluri.“

Totuși, recunoaște că în continuare i-ar plăcea să știe să programeze.

„Dar, în liceu, de când am intrat în trupa de teatru, mi-am dat seama că ăsta e drumul pe care vreau să îl urmez, mi s-a părut ceva foarte puternic.“

La început, și-a dorit foarte mult să fie actor. A picat de două ori admiterea la UNATC, la actorie. Iar apoi, după trei ani minunați de actorie cu Sanda Manu, la o universitate privată, s-a hotărât că ce își dorește cu adevărat este să devină regizor.

„Iubesc meseria asta pentru că îți permite să faci lucruri diferite, să te reinventezi și cred că asta mă atrage cel mai mult. Încerc, ori de câte ori pot, să testez lucruri care să mă scoată din zona de confort și evit să-mi creez rețete.“

Cu toate astea, e convins că există niște elemente recurente în spectacolele sale. Poate chiar dorința asta de nou sau de a reconfigura niște tipare definește felul în care percepe meseria de regizor.

„Adevărul e că atunci când am dat admitere nu aveam o imagine foarte clară despre ce înseamnă regia și am avut multe momente în care m-am îndoit, în care am vrut să mă las sau să fac cu totul altceva.“

Dar momentele în care știe că asta e ceea ce-și dorește sunt cele în care își simte echipele entuziasmate de proiectele pe care le fac împreună și, bineînțeles, când resimte bucuria publicului de a se întâlni cu spectacolele la care lucrează. „Atunci mă simt oarecum împlinit.“

Afirmă că e o meserie și o lume care te acaparează și te consumă destul de mult și sunt foarte puține modelele sau exemplele care să pună foarte bine în balanță viața personală cu cea profesională.

„Partea asta legată de carieră poate deveni dificilă, prin prisma faptului că presupune să te deplasezi destul de mult între teatre diferite, presupune un consum emoțional și mental destul de puternic.“

Asta pentru că munca de regizor nu se desfășoară doar în sala de repetiții, ea te urmărește și în restul timpului, uneori chiar te bântuie.

„Sunt lucruri la care te gândești chiar și atunci când nu ești în sala de repetiții, mereu cauți soluții sau pregătești noi proiecte.“

Dacă-ți dorești performanță, ea vine cu niște costuri și sacrificii.

„Și m-am văzut făcând asta și neglijând anumite aspecte ale vieții, așa că ce-mi doresc cel mai mult este să găsesc acest echilibru între carieră, viața mea personală sau de familie și atenția pe care o dau sportului și activităților.“

Recent, Bobi Pricop a încheiat regia Galei Uniter din acest an și afirmă că i s-a părut o responsabilitate foarte importantă de a crea contextul în care să poți celebra și onora munca artiștilor de teatru, din toate generațiile și domeniile, provocând în același timp o dezbatere despre rolul teatrului în societate și despre cum el poate fi parte din schimbare. De asemenea, pregătește un nou spectacol la Teatrul Excelsior, care va avea premiera în toamnă. Tot atunci, la Teatrul Național din Craiova, o să aibă premiera spectacolul „Lecția“.

„Aș mai menționa Festivalul Internațional de Teatru dedicat Tinerilor Regizori – TNT –, care s-a întâmplat la Craiova între 2 și 6 iulie și pe care l-am coordonat. E foarte frumoasă experiența de organizator de festival și sunt extrem de fericit că există un astfel de eveniment care aduce laolaltă artiști foarte tineri și manageri de teatru.“

Se bucură mai ales că e la vârsta la care încă poate comunica foarte bine cu ambele tabere. „Sunt recunoscător că Teatrul Național din Craiova îmi oferă ocazia să mă exprim și altfel decât ca regizor, fiind în postura asta de organizator de contexte, de întâlniri.“

Tot în cadrul TNT a avut loc premiera studenților săi de la Cluj, de la Regie și Actorie, care colaborează cu Secția de actorie de la Craiova și care au făcut împreună un proiect în dramaturgia lui Ionuț Sociu.

„Mai sunt în lucru, pentru finalul anului, niște proiecte cu Muzeul MINA, pe care o să le anunțăm mai târziu.“

De altfel, în primăvara acestui an a avut loc la MINA primul spectacol de dans imersiv, un show regizat și conceput de Bobi Păunescu. „Teatrul și dansul sunt foarte legate, apropiate și mă bucur foarte tare că IN BETWEEN, noul proiect de la MINA, mi-a dat ocazia să lucrez exclusiv cu dansatori și acrobați. Mi-a rămas dorința de a repeta tipul ăsta de experiență, pentru că nivelul de precizie cu care poți face lucrurile atunci când lucrezi cu niște dansatori atât de talentați e unul care se potrivește foarte bine cu OCD-ul meu:).“

De altfel, [IN BETWEEN] e primul spectacol de dans contemporan pe care l-a regizat și care îmbină dansul, acrobațiile și pole dance-ul cu tehnologia. Acesta a rulat la MINA între aprilie și iulie.

„Pentru întâlnirea asta țin să-i mulțumesc lui Alex Petroșanu, de la Les Ateliers Nomad, care m-a pus în legătură cu echipa muzeului MINA. Ei își doreau să facă și spectacole de teatru sau să înceapă să producă tot felul de performance-uri. Iar Alex, cu care colaborasem anterior și care a făcut proiecte împreună cu MINA, le-a sugerat că eu aș fi ideal pentru asta.“

S-a dovedit a fi „a perfect match“, pentru că și Bobi își dorea să lucreze cu tehnologia prezentă în muzeu, iar fondatorii MINA voiau să meargă în zona de arte ale spectacolului.

Așa că [IN BETWEEN] e prima lor colaborare, dar deja se anunță și alte proiecte noi și foarte îndrăznețe, spune regizorul. El adaugă că de la [IN BETWEEN] și-au dorit să fie un fel de întâlnire cu miracolul, într-un fel, generat de îmbinarea asta între tehnologie și corpul uman, cu toate transformările și dinamicile sale.

„Spectacolul despre asta este, despre uimire, despre spectaculos, despre explorarea granițelor dintre noi și lume, dintre real și artificial, dintre uman și digital. Cam ăsta ar fi mesajul, că lumea este un spațiu al miracolelor și că arta ne ajută să explorăm aspecte ale (supra)naturalului la care altfel nu am avea deloc acces.“

Acum, Bobi Pricop și fondatorii MINA mai au două proiecte la care deja au început să lucreze pentru finalul anului acesta și începutul anului viitor.

„Întâlnirea asta dintre un muzeu interactiv și teatru, dans sau orice ar putea să însemne artele spectacolului mi se pare extrem de valoroasă și o provocare lansată atât artiștilor, cât și publicului.“

Regizorul adaugă că MINA – printr-o serie de evenimente

superrelevante, proiecte care pun în valoare marile opere de artă într-un context extrem de dinamic și entertaining – a reușit să faciliteze accesul la cultură și la artă și să transforme mersul la muzeu în ceva foarte cool.

MINA, primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud-Est, s-a deschis pe 25 august 2023 la București, în clădirea care a găzduit prima fabrică de calculatoare românești, ICE Felix, iar de atunci i-a adus publicului mai multe tipuri de spectacole și expoziții.

Bobi Pricop spune că prima sa amintire legată de artă și teatru datează din copilărie. Dar asta nu e prima lui amintire din acele vremuri.

„Cred că sunt multe amintiri sau flashuri pe care le am din copilărie, dar cea mai puternică amintire din primii ani de viață e momentul când, la televizor, a început tot momentul din decembrie 1989.“ Era împreună cu alți copii și se jucau cu niște trenulețe, când deodată, la televizor, a început altceva decât programul cu care erau obișnuiți.

„Cred că acel șoc al lucrurilor care ne-au scos cumva din rutină mi-a rămas foarte clar întipărit în minte. Mi-aduc aminte tot ce s-a întâmplat în zilele alea, tot ce discutau părinții mei, cu toate că nu înțelegeam.“

Toată energia nebună a acelor zile, tot momentul Revoluției a fost foarte puternic, chiar dacă avea doar trei ani.

Cât despre primul spectacol pe care l-a văzut – e vorba despre un spectacol pentru copii venit de la București.

„Nu-mi mai aduc aminte exact ce spectacol era, dar îmi aduc aminte că era cu doamna Alexandrina Halic, pe care o știam de la televizor.“

Ține minte perfect că a fost un șoc să o vadă atât de aproape.

„Era un moment foarte puternic – cobora în public, printre noi, și mi-amintesc că avea o privire diferită decât cea de la televizor, m-a uimit să o văd atât de aproape.“

Iar primul spectacol pentru oameni mari pe care l-a văzut a fost „Împăratul muștelor“ la Teatrul Tineretului, o versiune cu distribuție exclusiv feminină, făcută de Ada Hausvater.

Crede că talentul e foarte greu de cuantificat sau de pus la lucru, pe când munca, simplul fapt de a fi prezent în sala de repetiții și de a-ți face serios treaba e ceva pe care te poți baza cu adevărat.

Meseria de regizor e una în care nu ai prea multe instrumente concrete, așa că faptul că intri în sală, te așezi la masa de lucru și pui la bătaie tot ce ești, toată experiența ta, toată capacitatea ta de a investi într-un proiect și în echipă – cu asta poți să lucrezi și pe asta poți să contezi.

„Desigur că talentul vine și înnobilează poate toată această muncă, dar nu știu cum să fac să mă bazez pe el sau să-l pun la treabă.“

În procesul de lucru al oricărui regizor există o etapă mai solitară, în care se pun bazele proiectului și se constituie echipele, de-abia apoi urmează partea de lucru în echipă.

„Perioada asta solitară mi se pare foarte dificilă pentru că mă simt mult mai creativ în dialog și lucrând în echipă.“ Cu toate astea, faza inițială de solitudine, uneori foarte frumoasă, uneori foarte chinuitoare, este absolut necesară, pentru că implică o decizie majoră – stabilești liniile generale ale proiectului, responsabilitate care, uneori, vine la pachet cu un oarecare grad de anxietate.

„Cred că cele mai frumoase momente sunt cele de lucru, acelea sunt momentele pe care le resimt ca fiind cele mai importante și care îmi aduc cea mai mare bucurie. Evident, și momentele de succes, atunci când apar, sunt foarte frumoase, dar ele sunt cireașa de pe tort, într-un fel.“

Cel mai important e să fie tortul foarte bun, perioadele de lucru, pentru că ele reprezintă 90% din timp.

Ce își dorește acum Bobi Pricop să realizeze în carieră?

„Cred că sunt foarte multe lucruri pe care mi le doresc, care țin pe de-o parte și de anumite companii de teatru din Europa cu care mi-aș dori să lucrez, sunt spații culturale și artistice în care mi-aș dori să existe creații de-ale mele, dar îmi doresc, după cum ziceam și la început, să încep și proiectele în film“, conchide el.

Dar va urma…

Cultură