Acasă la designerul Anda Roman. GALERIE FOTO
Între munte și pădure, printre vilele cu balcoane și geamuri mari, și-a făcut loc o casă pietroasă, doar mușcatele roșii îmblânzind puțin roca dură. Dar acesta nu este un loc ca oricare altul, pentru că la fel cum un om nu se lasă dezvelit de secrete de la prima întâlnire, nici casa aceasta făcută din inimă de munte nu te lasă să-i ghicești de la prima vedere „interiorul“.
Între munte și pădure, printre vilele cu balcoane și geamuri mari, și-a făcut loc o casă pietroasă, doar mușcatele roșii îmblânzind puțin roca dură. Dar acesta nu este un loc ca oricare altul, pentru că la fel cum un om nu se lasă dezvelit de secrete de la prima întâlnire, nici casa aceasta făcută din inimă de munte nu te lasă să-i ghicești de la prima vedere „interiorul“.
Dacă-i deschizi însă ușa, viața din ea te cuprinde într-o clipire și tot zidul ăla de stâncă rămâne amintire. Cam aceasta este prima impresie pe care o dă casa de vacanță a Andei Roman, designerul care deține în București showroom-ul de mobilier și accesorii ce îi poartă numele. Casa aceasta este locul pentru prieteni și pentru familie, un refugiu în natură, departe de haosul de ciment și sticlă din București.
De cum intri, pe o masă mare se odihnesc crengi verzi de copaci în niște vaze albe și frumose și imediat sub ele stau aliniate ghetuțe mici așteptând parcă în orice moment un Moș Nicolae mai grăbit să le facă o vizită neașteptată. Acesta este primul indiciu că între zidurile de piatră pulsează de fapt multă viață, ocrotită însă tare bine.
“Este un loc special, față în față cu muntele și spate în spate cu pădurea. Mi-am dorit o casă simplă, austeră chiar, urmând să las plantele și florile să o înveselească și să îi dea viață. Cred că o casă în mijlocul naturii trebuie să fie oarecum adaptată locului, să poată fi acceptată cu ușurință de împrejurimi , să fie în spiritul locului , așa cum îl simt eu”, spune Anda Roman. Ea mărturisește că nu a fost deloc o misiune ușoară să obțină ce și-a dorit, arhitectul cu care a lucrat avertizând-o mereu că va regreta amarnic lipsa balcoanelor pe care să iasă și să-și bea cafeaua.
“La ce-mi trebuia balcoane? De ce aș fi ieșit pe balcon când aici în față am o teresă perfectă?”.
Până la urmă s-a făcut voia ei și încet-încet casa de piatră s-a ridicat.
“Am îmbrăcat casa în piatră, într-o piatră care se găsește local. E o oglindire a muntelui, un fel de a intra în rezonanță cu locul. E o casă foarte simplă în care intenția inițială a fost să nu existe televizoare și nici telefoane, nici aparate de prăjit pâinea. O casă în care te întorci spre tine și cel de lângă tine.”
Cu toate acestea, mici amprente ale tehnologiei de azi sunt prezente, dar ele aproape trec neobservate pentru că sunt destule alte lucruri care să-ți fure privirea.
De la intrare, după ce treci de masa plină cu vase cu ramuri care adăpostește încălțările celor mici, la dreapta sunt livingul și bucătăria.
“Sufletul casei este în living-dining continuat de terasa pe de-o parte și bucătărie pe de alta. Aici, ne găsim toți câte ceva de făcut: adulți, copii și câini”, spune Anda Roman.
Sunt multe piese care-ți fură privirea, dar câteva îți rămân în minte. Chiar în mijlocul acestui spațiu se odihnește o masă mare din lemn, care este de fapt formată din două mese unite. În jurul acestei mese, care inevitabil îți creează imagini culinare copioase, stau cuminți șase scaune. Lemnul mesei trăiește, este zgâriat, poartă fel și fel de însemne, treci cu mâna peste el și-ți intră prin degete imagini de stare de bine.
Lângă masă este bucătăria, iar de cealaltă parte este livingul. Un tablou semnat de Codruța Cernea creează iluzia unui spațiu în spațiu. Sub el domnește o canapea albă mare încadrată de două vase pline de crengi de copac. Ramurile sunt un element pe care-l regăsești din plin în această casă, alături de flori simple, flori sincere fără pretenții de trandafir de florărie sofisticată de pe Dorobanți.
De pe canapeaua albă, ochii ți se odihnesc pe un șemineu în care atunci când am fost noi în vizită ardeau lumânări mari și albe. Pe terasă, elementul care te cucerește este un hamac, dar bătălia pentru atenție este una destul de serioasă pentru că și masa și băncuțele de acolo nu sunt lucruri de ignorat. Nici pe departe.
“Hamacul de pe terasă îl luasem dintr-un târg din Brazilia, de exemplu. Am stat ore în șir ca să aleg cele mai frumoase hamace, neavând unde să le pun în acel moment. Așa mi se întâmplă adesea. Sunt atrasă de un obiect fără să știu pentru ce îl iau. Îl iau pentru că îmi place. Apoi își găsește locul într-un context, ca și cum ar fi fost gândit acolo cu mare atenție.”
Dar nu a fost la fel de simplu peste tot pentru că unele lucruri au fost gândite cu mare atenție.
“Ușile vechi, recuperate din case vechi demolate, sunt o parte importantă a acestei case. Dau un aer vechi și aparte acestei case. Tencuiala de exterior pe care am ales să o folosesc în interior este și ea un element care, corelat cu ușile vechi, a creat atmosfera de bază a casei”, explică Anda Roman.
Etajele casei din munte adăpostesc dormitoarele pentru cei din familie, dar și pentru oaspeți, și sunt destul de multe pentru că însăși Anda Roman mărturisește că de multe ori gestiunea musafirilor este o temă destul de încâlcită. Dar trecând de acest obstacol, casa își păstrează același spirit aerisit și grijuliu la detalii.
Atât de grijuliu la detalii încât poți să pierzi ore bune uitându-te la scaunele care seamănă cu piese de șah, la noptiera în formă de cufăr, la o lustră în formă de colivie, la clopotele de sticlă care ascund mici comori, la cărțile cu coperte dure și cu interior parfumat de timp.
Sau la zecile de perne care împodobesc paturile, sau la covoarele vechi de pe jos, sau, sau, sau. Deși toate camerele spun aceeași poveste, Anda Roman spune că piesele s-au potrivit pe parcurs și că nu a existat un plan nemțește studiat de la bun început.
“Casa a fost construită în câțiva ani de zile. A fost un proces lung, în care am schimbat nenumărate echipe de muncitori și de pietrari cu care îmi petreceam ore în șir expunându-mi viziunile alături de un pahar de vodcă (ei ) și de un pahar luuung de apă (eu ). Când a fost gata să “se nască”, am bătut și ultimul cui. Nu am avut un plan definit în amănunt cu ceea ce urma să mobileze fiecare din cele nouă dormitoare.”
Cumva însă toate spațiile care compun casa Andei Roman și-au găsit obiectele de mobilier perfecte printr-un autoreglaj fin.
“Stabilesc unde vreau să ajung cu un spațiu, apoi încep un colț sau o cameră și odată identitatea stabilită, spațiul cere restul elementelor. Așa a fost și aici”, spune Anda Roman.
Deși ar avea de unde să aleagă, designerul spune că nu are o cameră pe care să o iubească mai mult decât pe celelalte, dar că are totuși un loc preferat.
“Iubesc toată casa, așa în întregime. Nu am camere preferate și nici obiecte preferate. Am însă un loc preferat. În hamac, privind muntele. Și mai am un moment preferat. Acela în care vin din Bucuresti, parchez pe aleea pietruită, intru în casă și simt cum toată agitația bucureșteană dispare încet-încet, toate se scutură blând și fără urmă de împotriveală și rămâne doar un timp propriu al acestui spațiu, în care totul se mișcă cu încetinitorul, în care citești în nori și în stele. Este un loc în care te cureți și te încarci de energie bună și puternică.”
Și așa este pentru că la întoarcerea în București încă mai simțeam un pic protecția casei de piatră dintre munte și pădure.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cu ochii larg deschiși
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
