A renuntat la o cariera universitara ca sa ?vanda prafuri"

“Poate este ceva legat de zodie, dar tot timpul am fost o deschizatoare de drumuri. Cand s-a deschis prima fabrica – “Lili, tu mergi acolo” – la a doua la fel, oare unde o sa mai merg acum?”, se intreaba ea.

Lili, adica Liliana Iosif, are in subordine acum cei peste 400 de angajati ai fabricii La Festa de la Valenii de Munte.

“Tot timpul mi-a placut sa fiu independenta, nu suportam sa cer bani parintilor, poate si din acest motiv m-am angajat inca din anul intai de facultate. Pe atunci nici prin cap nu-mi trecea ca o sa fiu in aceeasi firma si peste zece ani”, spune Liliana Iosif, de 30 de ani, ea fiind de doi ani director executiv al fabricii unde La Festa, producatorul sucurilor naturale Teddi si Duo Fruo.

O fire foarte sociabila, stilul ei de management este oarecum diferit de canoanele de acum. Pune mare pret pe relatia personala cu subalternii, incearca sa ii ajute, sa le dea sfaturi.

“In pozitia in care sunt acum pot sa ajut foarte multi oameni si incec sa fac asta cat imi este in putere. La usa biroului meu este mereu lume, oamenii vin sa-mi spuna problemele lor, sa-mi ceara un sfat”. Chiar daca este ingaduitoare asta nu inseamna ca nu taxeaza incompetenta profesionala.

“Chiar recent a trebuit sa concediez o persoana care nu era suficient de pregatita pentru postul respectiv. Bineinteles ca atunci cand am anuntat-o a fost foarte suparata, insa i-am explicat foarte clar motivele si am incurajat-o spunandu-i ca o sa-si gaseasca un alt loc de munca, ca nu este capat de tara. Pana la urma am ajuns sa stam de vorba o ora si jumatate, sa povestim diverse, si chiar si acum, dupa ce s-a angajat la o alta firma, ne mai sunam din cand in cand”, mai spune. Ii place foarte mult viata mondena si spune ca este prima la toate petrecerile si, ca majoritateafemeilor, are o mare pasiune pentru cumapraturi, ca terapie antistres.

Cum a ajuns la La Festa? Eram in primul an de facultate si o colega, care era traducatoare de limba poloneza, si care colaborase cu firma La Festa (care pe atunci se numea Harex Trading) i-a spus sa incerce sa mearga la un interviu.

“Eram racita in ziua in care m-am dus la interviu si eram si stresata, pentru ca era primul interviu. Dar, a fost altfel decat ma asteptam eu. Directorul de atunci se purta cu mine foarte natural, a sunat-o pe secretara sa-mi faca un ceai, m-a intrebat daca nu vreau o aspirina. Asta mi-a placut foarte mult, pentru ca ma asteptam la ceva mult mai conventional”, isi aminteste ea.

Toate acestea se intamplau in 1995, iar pe atunci La Festa era o firma cu mai putin de zece angajati si doar importa sucurile din Polonia si asigura distributia.

“In primii ani lucram doar part-time, doar seara. Eu eram “aia mica” si faceam de toate, de la certificate de calitate, pana la spalatul spalam cestilor”, continua ea. In acelasi timp era studenta la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, pe care o alesese pentru ca banuia ca “mediul” urma sa devina un domeniu de viitor in Romania. Facultatea i-a placut foarte mult, a avut burse de studiu, de merit si a terminat si sefa de promotie.

“Dupa ce am terminat facultatea nu stiam ce sa fac mai departe. Decanul imi spunea “vrei sa te faci comerciant, sa vinzi prafuri, e pacat” si insista sa fac ceva in domeniul in care studiasem. Pe de alta parte, firma crescuse si in acea perioada incepuse si investitia intr-o fabrica de capuccino la Popesti-Leordeni” spune ea.

In ultimul an de facultate ea lucra deja full-time si nu mai era “aia mica”, acum avea responsabilitati mai mari, mergea la targuri, organiza diverse evenimente pentru firma.

Dilema s-a stins destul de repede. I s-a propus functia de director administrativ la noua fabrica La Festa de la Popesti-Lordeni si a acceptat, renuntand astfel la o cariera universitara. In timp ce ea “vindea prafuri”, alti colegi de facultate se angajasera ce cercetare, lucrau la diverse institutii de stat. Mai mult si prietenul ei de atunci, actualul sot, care urmase aceeasi facultate, se angajase exact pe domeniul pe care il studiase.

La noua fabrica a lucrat cate putin in fiecare departament – la contabilitate, vanzari, relatii cu banca, astfel incat a ajuns sa cunoasca toate mecanismele firmei.

“Atunci a fost prima data in care a trebuit sa iau decizii si sa raspund de ele, pana atunci facusem mai mult chestii administrative. Acum, eu decideam ce furnizori alegem, pe cine angajam, ce oferte acceptam si pe care le refuzam”, mai spune ea.

In 2001, La Festa a decis sa inchida fabrica de la Popesti-Leordeni si sa mute activele la Valnii de Munte, unde cumparase o fosta fabrica de conserve pe care urma sa o renoveze.

“Domnul Grabowski (presedintele La Festa – n. red. ) trebuia sa aleaga un om de incredere care mearga si sa administreze investitia de la Valenii de Munte. Nu credeam sa aibe atata incredere in mine incat sa-mi dea aceasta responsabilitate. Cred ca a contat si faptul ca acolo urma o perioada de investitii iar sotul lucra in acea perioada in domeniul constructiilor, in cercetarea seismelor”, mai spune Liliana Iosif.

Plecarea la fabrica de la Valenii de Munte insemna ca sotul sa renunte nu numai la postul pe care il avea, dar si la cariera in acest domeniu.

“Doua zile nici nu am putut sa-i spun despre ce mi s-a propus. Cand i-am spus a fost foarte incantat”, isi aminteste.

Astfel a parasit Bucurestiul. “La inceput mi-a fost foarte greu. Eu sunt bucuresteanca 100% si m-a socat linistea de acolo, lumea e foarte calma, nu se grabesc, eu fiind obisnuita cu Bucurestiul unde toata lumea e in priza. M-am lovit si de conceptia lor despre femeile in functii de conducere. Cand am vizitat prima oara fabrica, cei de acolo erau convinsi ca sunt secretara si au fost foarte surprinsi cand au aflat ca ei urma sa conduc fabrica”, mai spune ea.

Acum vine in Bucuresti periodic si cel mai des pentru a merge la film sau la teatru. Este o persoana foarte avida de cunoastere, spune ca niciodata nu se satura sa invete lucruri noi. “Sunt ca un burete, vreau sa stiu cat mai multe si in cate mai diverse domenii. Ma uit la Discovery, citesc presa, citesc si literatura”, mai spune ea.

Pe de alta parte din cauza formarii profesionale – cea de inginer – are o gandire schematica. “In acelasi timp cred ca facultatea m-a ajutat sa-mi dezvolt o gandire de ansamblu. In schimb nu am aptitudini pentru limblie straine, le invat destul de greu”, mai spune ea.

Insa cel mai mult imi plac functiile in care ai contact cu oamenii. “Resursele umane este un domeniu care mi se potriveste foarte bine, in schimb nu cred ca as putea vreodata sa fiu contabil”.

Fire foarte ambitioasa – “nu suport sa-mi propun ceva si sa nu-mi iasa”, spune ea – a traversat recent o perioada destul de dificila pentru ca isi dorea foarte mult un copil, dorinta care nu i s-a realizat din cause medicale.

“Din cauza acestor probleme devenisem foarte tacuta in acea perioada si prietenii ma intrebau ce este cu mine. Pana la urma am decis sa adoptam un copil, chiar daca multi apropiati erau impotriva si ne-au sfatuit sa nu facem asta”, spune ea. Au vizitat cateva camine in Bucuresti, dar pana la urma au adoptat o fetita de doi ani din Prahova.

“Cred ca viata e inutila daca nu ai copii. Dar, e este si foarte greu sa cresti un copil. Pentru mine, ea reprezinta o responsabilitate mai mare decat cei 400 de oameni pe care ii am in subordine”, mai spune.

In ultimul timp, datorita perioadei dificile pe care a traversat-o a inceput sa fie tot mai preocupata de psihologie si de parapsihologie. “Sunt anumiti oameni care au o intuitie mai mare decat altii, un fel de al saselea simt. Intr-o mica masura si mie mi se intampla sa intuiesc de multe ori care este alegerea cea buna, chiar daca nu pot sa o sustin cu argumente”, mai spune.

Spune ca este foarte optimisa si se asteapta de realizari mai mari. “Eu nu ma consider generatie de sacrificiu si nici nu as putea sa plec din tara sa stau departe de familie. Intotdeauna vad jumatatea plina a paharului. In ceea ce ma priveste sunt convinsa ca pot sa fac mult mai mult”, spune ea.

Chiar daca este unul din rasfatatii capitalismului, ea crede ca ritmul de viata pe care-l impune aceasta societate risca sa-i faca pe oameni sa uite lucrurile mai importante.

“Ne-am obisnuit sa facem ceva tot timpul, vrem sa avem masina, casa, obiecte, si uitam sa ascultam, nu mai avem timp nici sa ne gandim la noi”, crede ea.

Ce ar face daca ar fi primar? “Cred ca in primul rand as merge la fiecare angajat si as verifica daca isi face bine treaba. De multe ori se intampla ca oamenii politici sau din administratie sa aibe intentii bune, dar sa asculte doar de cativa oameni din jurul lor care nu le prezinta lucrurile exact asa cum stau”, considera ea.

Gastronomie