A apărut noul număr al revistei După Afaceri Premium. Cristina Roșca, editor-șef: Dacă ai putea avea orice talent, pentru ce ai opta?
Dacă ai putea avea orice talent, pentru ce ai opta? Eu aș alege să am ureche muzicală, să pot să cânt frumos, mai frumos ca o privighetoare. Alegerea a fost relativ simplă și asta probabil pentru că dacă la altele…
Dacă ai putea avea orice talent, pentru ce ai opta? Eu aș alege să am ureche muzicală, să pot să cânt frumos, mai frumos ca o privighetoare. Alegerea a fost relativ simplă și asta probabil pentru că dacă la altele mă mai pricep – mai mult sau, mai degrabă, mai puțin –, cu muzica sunt mai paralelă decât sunt șinele de cale ferată.
Unii zic că poți învăța să cânți, că îți poți exersa vocea, că, de fapt, doar 4% dintre oameni sunt afoni cu adevărat. Ei bine, dacă e așa, atunci eu sunt unul dintre aceștia din urmă.
Cum am ajuns să scriu despre această inabilitate?
Din simplul motiv că m-am trezit astăzi de dimineață cu o melodie în cap, pe care bineînțeles că o știam, dar nu o știam. Mai exact, nu știam cum se cheamă și cine o cântă. Acesta e un alt „antitalent“ de-al meu când vine vorba de muzică. Știu melodii (multe), știu versurile lor pe de rost, dar nu am capacitatea de a reține voci și, așadar, nu pot spune cine le cântă și cum se numesc.
Și cum încercam eu să reproduc melodia și nu reușeam, m-am frustrat ceva vreme, până când m-am luminat să caut pe net cuvântul care mi se tot învârtea în cap – „summertime“. Așa am descoperit că, de fapt, era Lana del Rey cu Summertime Sadness.
De ce melodia asta? Nu știu.
Nu pot să zic că-mi place vara. Ba din contră, aleg oricând orice alt anotimp. Dar totuși, nu pot spune nici că sunt tristă că zilele sunt lungi, că marea e caldă sau că salata de roșii e masa mea cea de toate zilele.
Pentru că, de fapt, eu cu asta asociez vara. Nu neapărat cu vacanța în sine, ci cu Grecia, cumva, cu mâncarea proaspătă și colorată și cu zilele care împing și împing limitele nopții.
Pentru cei mai mulți însă, vara e anotimpul de suflet. Pentru toți aceștia (deși nu numai), am conturat o ediție a După Afaceri Premium plină de soare, de mâncare bună și de călătorii.
Vă plimbăm pe la crame, dar și prin Delta Dunării și pe litoralul românesc (simultan), pe Coasta de Azur și prin însorita Spanie. Poposim scurt și în județul Bacău, acolo unde, în jurul unui singur copac și al unui mic iaz, s-a conturat un resort de 130 de hectare.
Dar pașii (în realitate revista) ne vor purta și prin Asia, unde viața se desfășoară după alte ritmuri, unde tradițiile sunt onorate, iar mindfulness nu e doar un termen, e o stare de spirit.
Vom traversa apoi oceanul, până în Canada, unde vom face o călătorie gastronomică, încununată ulterior cu un whiskey american.
Iar în final, ne vom întoarce acasă, pentru că și aici putem să conturăm un loc care să ne facă să ne simțim ca în vacanță.
Dacă ați obosit de cât ne-am plimbat cu gândul, în loc de o binemeritată pauză, vă invit să citiți ediția de vară a După Afaceri Premium ! Are mult mai multe povești decât au încăput în acest text.
Lectură plăcută!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția