Trei dintre cei mai cunoscuți alpiniști români ne poartă pe cărări nebătătorite prin țară pentru a ne arăta destinațiile lor preferate. Astăzi, Horia Colibășanu: Creasta nordică a Făgărașului, munții Retezat și Cheile Nerei sunt locuri deosebite, comparabile cu destinații din Europa, cu Alpii
Numele lui Horia Colibășanu este legat îndeaproape de unii dintre cei mai spectaculoși munți din lume, de unele dintre cele mai înalte culmi.
Sunt puțini oameni care să fi ajuns pe unde au călcat ei. Unii se tem să meargă și doar cu gândul la peste 8.000 de metri altitudine. Alții visează să ajungă o dată în viață acolo unde muntele se apropie amenințător de cer. Ei au făcut-o, chiar de mai multe ori, s-au aventurat pe „drumuri“ nebătătorite, au escaladat culmile cele mai înalte ale lumii și și-au dat întâlnire acolo sus cu ei înșiși. Vlad Căpușan, Horia Colibășanu și Alex Găvan sunt trei alpiniști români pentru care muntele nu e o destinație de bifat sau de cucerit, ci e mai degrabă o experiență umană, o oportunitate de dezvoltare personală. Fiecare expediție e o poveste despre întâlnire și regăsire. Acum, pandemia de Covid-19 îi ține pe toți trei acasă. Le-a dat unele planuri peste cap, le-a redesenat altele și i-a îndemnat să găsească noi surse de inspirație la mai mică altitudine. Dar au găsit-o, fie în propria grădină, fie în satele din România, fie în munții pe care i-au descoperit în copilărie și la care se întorc mereu cu drag, Carpații. Tocmai pentru că sunt acasă și tocmai pentru că vara e sezonul vacanțelor, i-am provocat pe cei trei să ne poarte fiecare în parte printr-o călătorie prin România lor de suflet, prin locuri mai puțin bătătorite, pe culmi mai puțin cunoscute și spre destinații de suflet. Ce a ieșit? Trei hărți pur subiective, nu foarte turistice, dar extrem de pitorești! Și cum orice călătorie e mai frumoasă în doi, partenerul nostru în această incursiune este Mastercard care a lansat campania națională „Trăiește noul de neprețuit. Hello Priceless!“. Prin campania „Trăiește noul de neprețuit. Hello Priceless!”, Mastercard își propune să împărtășească cu românii o altă perspectivă de a privi lucrurile pentru a-i inspira să descopere și să se bucure de momente de neprețuit în „noul normal“.
Numele lui Horia Colibășanu este legat îndeaproape de unii dintre cei mai spectaculoși munți din lume, de unele dintre cele mai înalte culmi. De profesie medic stomatolog, alpinistul român a descoperit munții (cei ai României) în fragedă pruncie, iar de acolo până la dragostea pentru acești giganți care îți aștern lumea la picioare nu a fost decât un pas. A cucerit vârfuri care se apropie amenințător de cer, uneori a fost chiar primul român care a ajuns atât de sus – pe Annapurna (8.091 m) sau K2 (8.611 m). S-a luptat cu înălțimile de multe ori și a învins. Are în portofoliu nouă vârfuri de peste 8.000 de metri, cucerite fără oxigen suplimentar. Pentru 2020 viza, printre altele, o nouă expediție în Himalaya, însă pandemia de Covid-19 i-a cam dat planurile peste cap, așa că s-a reorientat către România și zonele pe care încă nu le-a descoperit.
„Pentru 2020 aveam în plan o expediție în Himalaya, mai exact realizarea unei rute noi pe Dhaulagiri (8167 m), în Nepal. Pentru vară era pe listă un concediu în Europa cu autorulota“, spune Horia. Expediția s-a anulat atunci când, aflat în Nepal, autoritățile au interzis ascensiunile. Iar concediul e și el sub un mare semn de întrebare. „Probabil că, dacă voi mai reuși, ce va rămâne va fi un concediu ceva mai scurt în România, spre locurile în care nu am ajuns până acum, în nordul țării.“
Pentru alpinistul român, vacanța ideală are două sensuri. Fără familie, ea înseamnă alpinism, cu partenerii săi de mers pe munte înseamnă în principal Himalaya, cam două luni pe an. Cu familia, este o vacanță în sensul larg acceptat și înseamnă 2-3 săptămâni de hoinăreală cu autorulota în Europa. „Munte în mod sigur, lacuri, mare uneori, orașe și prieteni, muzee, parcuri.“ Cam așa rezumă pe scurt Horia escapadele ideale alături de cei dragi.
N-a reușit să ajungă în Norvegia, dar spune că s-ar mulțumi și să ia la rând văile alpine ale Austriei. „Fiul meu, la 9 ani, a făcut, la cererea mea, un top 3 al concediului trecut, desfășurat în jurul Dolomiților. Clasamentul arată cam așa: partidă de playstation cu Vlad la München, înghețata din fiecare zi, lacurile în care făceam baie aproape zilnic.“ O parte din atracțiile acestei vacanțe au fost amânate pe viitor din cauza ploii, spre exemplu familia lui Horia Colibășanu nu a reușit să parcurgă nicio viaferrata, laitmotivul excursiei.
„Probabil, ca și călător, cel mai important lucru este să mă simt liber. Deși am mers până în Asia cu trenul o săptămână și deși călătoresc în Himalaya cu avionul, nimic nu se compară cu a porni la orice oră, a te opri oriunde, a mânca atunci când ai chef, a dormi în fața muzeului dacă nu l-ai terminat de vizitat.“ Este astfel în mod evident un fan declarat al autorulotei. O folosește vara pentru vacanțe, dar și iarna pentru a merge la schi. „Este un stil aparte de a face turism.“ Singurul lucru comparabil, la o altă scară, e senzația de libertate pe care o avea când pleca, ca student, cu rucsacul în spate, cu sac de dormit și izolier, pentru câteva zile de hoinărit în zonele de cățărare din Băile Herculane, dormind sub cerul liber sau sub pereții surplombați atunci când ploua.
„Într-o călătorie cred că cel mai important este cu cine mergi. De altfel, se și zice că dacă vrei să cunoști pe cineva mai bine, îl iei într-o călătorie.“
Locul contează și el. Dacă ar fi ținut pe malul mării mai mult de 2-3 zile, ar fugi mâncând pământul. Nici în orașe nu alege să stea foarte mult. Pe munte însă a rezistat trei luni. „Dar recunosc că aș fi variat dacă nu aveam un munte de urcat (K2, în 2004).“
Avea atunci 27 de ani. A plecat spre Pakistan cu gândul să cucerească K2, al doilea cel mai înalt munte din lume – după Everest -, supranumit și Muntele Ucigaș. Unu din trei alpiniști care încearcă să-l urce moare, scrie Horia pe site-ul său. Când a mers el, acum 16 ani, vârful K2 nu mai fusese atins de trei ani. Horia Colibășanu împreună cu spaniolul Inaki Ochoa au ajuns pe vârf fără oxigen îmbuteliat și fără ajutorul șerpașilor. „Într-o vacanță, cazarea e prea puțin importantă. Vacanțele all-inclusive nu sunt pentru mine, cazările fițoase mă obosesc, deși după două luni de expediție cu cortul în zăpadă parcă aș cam dormi în pat.“ Autorulota rezolvă această problemă, chiar dacă nu la nivel de cazare de 5 stele.

„Dar să fim bine înțeleși, libertatea are un preț, și la fel au și unele experiențe. Dacă vrei să vezi lumea de la 8.848 m, de pe Everest, sigur nu te vei spăla pe față cu apă caldă în dimineața de dinainte.“
Cum a început relația lui Horia cu muntele? Prima amintire, spune el, ar trebui împărțită în trei episoade. Prima absolută datează de când avea 4 ani. Era în stația telecabinei din Sinaia, era iarnă, frig la picioare și el era cu ochii după vânzătorii de suveniruri.
„Prima care mi-a plăcut e în munții din jurul Sibiului, pe la 6 ani, cu câmpurile colorate la poale, umblând după afine.“ Și prima care l-a făcut să se gândească la munți a fost la 8 ani, în Șaua Caprei. Probabil așa a pornit și încă a rămas cu ideea că uneori pe munte e frig, greu, dar de obicei priveliștea sau senzația finală merită efortul. „Pentru mine cei mai spectaculoși munți din România sunt munții Făgăraș. Ei au o anume dimensiune, lungime, înălțime. Ca exemplu, traversarea de iarnă a crestei nordice e ceva la care, în zilele noastre, puțini se încumetă.“ Pe de altă parte, aceeași traversare făcută vara e un traseu pe care Horia a mers ca student, fără experiență montană, și e o expediție ce presupune o condiție fizică medie. „E o drumeție total fezabilă, cu excepția unor porțiuni tehnice ce pot fi ocolite, pentru majoritatea turiștilor.“
Pentru un începător însă el recomandă o urcare de 30 de minute de la lacul Bâlea la Șaua Caprei, vara. A fost primul lui traseu de iarnă, cu schiurile în spate, la 8 ani.
„O priveliște magnifică, cu nenumărate creste înzăpezite, care păreau atât de inaccesibile încât m-au făcut să mă întreb dacă a ajuns cineva vreodată acolo. Răspunsul, imposibil de aflat atunci de la schiorii din Căldarea Bâlii, era simplu: alpiniștii.“
Dacă îl pui să aleagă trei dintre destinațiile sale de suflet din România spune fără să se gândească prea mult: creasta nordică a Făgărașului, munții Retezat și Cheile Nerei.
„Sunt locuri deosebite, comparabile cu destinații din Europa, cu Alpii, cu munții Tartra. Și chiar cu Himalaya. Spectaculoase sau sălbatice, trasee lungi sau de familie, cu bălăceală prin canioane sau cu vreme aspră de creastă, ele oferă posibilități multiple de campare sau pensiuni.“ Și nu în ultimul rând, sunt zone superaccesibile cu mașina sau telecabina, combinate cu zone sălbatice, umblate de foarte puțini, la distanță de orice cale de acces motorizat. Plus că ai și trasee de biciclete pentru începători sau avansați. „Nu am reușit să ajung în nordul României, pe motiv de distanță, de timp sau companie. Rarău, Giumalău sau Pietrosul Rodnei le cunosc doar de la geografie, doar în Ceahlău ajungând cu ocazia Revelionului din ’98.“
Celor care se tem de munte sau de înălțimi, Horia le spune că orice fobie poate fi învinsă, un om inteligent și hotărât poate să treacă peste orice.
„Și pentru mine, dacă nu stau în coardă mai mult timp, prima senzație atârnând în gol e deosebit de neplăcută, dar dacă exersez câteva zile aceasta dispare și ajunge să fie ceva normal.“ Răul de înălțime, adaugă el, este doar o exacerbare a senzației de frică de înălțime, care este doar o altă frică, absolut normală și absolut controlabilă. „Eu cred că cei care nu pot controla acest lucru nu au încercat suficient sau nu își doresc prea mult.”
Pe de altă parte, în expediții, unde pericolele sunt mult peste limita obișnuită, se poate întâmpla să ți se facă frică și să nu o mai poți controla. În acest caz, cea mai bună idee e să pleci direct acasă, pentru că în prezența fricii, controlul situației este mult diminuat și, ca alpinist, ești predispus la greșeli ce pot fi fatale.
„Sfatul meu? Mergeți la o sală de cățărat și după câteva antrenamente pe panou, drumețiile vor părea un fleac!“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția