Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Cine este Haan Palcu-Chang, chef-ul canadian care a lucrat în restaurante de top din toată lumea, iar acum pregătește o carte de rețete din Transilvania? Am crescut mâncând într-un weekend sarmale și prăjitură cu mere în casa bunicii mele materne, iar în altul savurând dim sum

„M-am născut și am crescut în Toronto. Ambii mei părinți sunt imigranți.“

Cine este Haan Palcu-Chang, chef-ul canadian care a lucrat în restaurante de top din toată lumea, iar acum pregătește o carte de rețete din Transilvania? Am crescut mâncând într-un weekend sarmale și prăjitură cu mere în casa bunicii mele materne, iar în altul savurând dim sum
Cine este Haan Palcu-Chang, chef-ul canadian care a lucrat în restaurante de top din toată lumea, iar acum pregătește o carte de rețete din Transilvania? Am crescut mâncând într-un weekend sarmale și prăjitură cu mere în casa bunicii mele materne, iar în altul savurând dim sum · Foto: După Afaceri

Haan Palcu-Chang este un chef canadian care a lucrat în restaurante de top din toată lumea înainte de a se decide să se întoarcă acasă și să dezvolte propriile sale proiecte în zona de gastronomie, proiecte menite să exploreze moștenirea sa culturală româno-taiwaneză. Acum, el predă, organizează workshop-uri culinare, gătește la cine private și, în același timp, pregătește o carte de rețete din Transilvania.

„M-am născut și am crescut în Toronto. Ambii mei părinți sunt imigranți“, așa își începe Haan Palcu-Chang povestea. Tatăl său a ajuns în Canada, din Taiwan, când avea patru ani, în 1963. Mama sa a venit din România, după ce a stat un an în Suedia. Ea a ajuns în Canada în 1974, când avea 14 ani.

„Moștenirea aceasta culturală mi-a influențat în mod definitoriu viața. Am crescut mâncând într-un weekend sarmale și prăjitură cu mere în casa bunicii mele materne (Bunica), iar în altul savurând dim sum, rață la cuptor sau tăiței stir-fry, pregătite de bunica mea paternă (Nana).“ Pentru el, asta a fost normalitatea. După ce s-a maturizat, a realizat cât de norocos a fost pentru că a crescut astfel, fiind expus la ambele culturi, fapt ce i-a deschis perspective noi și diferite.

„Pentru că am dobândit de-a lungul vieții cunoștințe despre gastronomii diferite și despre arome și ingrediente variate, am putut să mă dezvolt din punct de vedere profesional într-un mod în care cineva care nu a avut un background cultural la fel de divers nu ar fi putut să o facă.“

Astfel, i-a venit natural să mixeze nu doar elementele culturale, ci și cele două bucătării. În multe cercuri gastronomice, termenul de „fusion“ are o o conotație negativă. Dar asta e pentru că cine face acest lucru, uneori, nu înțelege cu adevărat cele două bucătării, și atunci lucrurile nu au cum să iasă bine, explică el.

„Pentru mine însă, acest mix, acest «fusion»>, a fost ceva natural, ceva cu care am crescut. Ca să îți dau un exemplu – cum asezonez eu preparatele românești?“

Dată fiind experiența sa cu bucătăria asiatică, consideră că mâncărurile tradiționale româ­nești pot fi grele ori le lip­sește aciditatea și elementul-surpriză (brightness – trad.). Așadar, consideră că ar putea fi asezonate mai bine. „Astfel, pot adăuga la o tocană sau la o ciorbă mult mai multe verdețuri, spre exemplu. Iar în felul acesta ele devin mai proaspete.“ La o fasole cu ciolan afumat, adaugă oțet mai mult decât ar adăuga o bunică din România. Aciditatea suplimentară de la oțet evidențiază aromele bogate ale preparatului, explică el.

„Putem spune că gătesc românește, că gătesc mâncare tradițională românească, dar modul în care o fac ori modul în care asezonez ce gătesc este influențat de moștenirea mea taiwaneză.“

După ce a terminat studiile universitare, multă vreme a crezut că va fi toată viața profesor de istorie. A plecat însă în Coreea de Sud pentru a preda engleză, astfel încât să facă rost de bani pentru un program de masterat. Iar cât a fost acolo, a realizat că tot ce îl interesează e mâncarea. Așa că s-a întors în Canada și a folosit banii strânși în Coreea de Sud pentru a-și plăti studiile, doar că studiile gastronomice.

„Dat fiind că am făcut acest pas mai târziu (decât alții), am simțit nevoia să lucrez în cele mai bune restaurante din lume pentru a contrabalansa acest dezavantaj.“

Astfel, a lucrat la Maenam (restaurant thailandez de top) în Canada, iar apoi a gătit în diferite colțuri de lume, din Copenhaga la Paris și din Singapore în Beijing, fără a uita orașul său natal, Toronto.

„Fiecare experiență m-a ajutat să fiu mai bun. Dar, totodată, m-a determinat să mă întorc către mine însumi. Cu cât am lucrat în mai multe țări, cu cât am colaborat cu mai mulți chefi, cu cât mai multă lume a încercat preparatele mele, cu atât am înțeles că sunt bun în ceea ce fac.“  Și asta i-a oferit încrederea să se întoarcă acasă și să pună bazele propriului său business. „A fost important pentru mine să îmi știu nivelul.“

În cariera sa, a lucrat cu cei mai buni chefi, în cele mai bune restaurante. Problema e că genul acesta de gastronomie necesită 14-16 sau chiar 18 ore de muncă pe zi, cinci-șase ori chiar șapte zile pe săptămână.

„Iar când am devenit tată, am știut că nu asta vreau. Așadar, ne-am mutat într-o comunitate rurală de mici dimensiuni, într-un loc unde timpul se scurge altfel. Aici, copiii mei pot crește aproape de natură și departe de oraș, iar eu pot să dedic timp familiei.“

Pentru a putea însă să se susțină din punct de vedere financiar, predă în comunitatea în care locuiește, de una-două ori pe lună, workshop-uri de gătit. Totodată, zboară și la Vancouver pentru a preda. În cele mai multe săptămâni, gătește și cine private sau se ocupă de catering pentru evenimente mici din zona Salt Spring Island.

„Ador să predau, simt că dăruiesc ceva comunității și îi ajut pe oameni să gătească mai bine pentru ei înșiși și pentru cei dragi lor.“

De regulă, pregătește preparate chinezești și thailandeze, care sunt specialitatea lui. Totuși, a avut în Vancouver și workshop-uri dedicate bucătăriei românești. La ultimul, a gătit ciulama de pui cu ciuperci și salată de vinete.

„Cel puțin o dată pe săptămână încerc să și filmez și să editez ceva nou, pentru că o parte a activității mele este și crearea de conținut. Vreau să fac mai multe în direcția asta și să îmi cresc comunitatea din online (acum, pe contul de Instagram are 137.000 de urmăritori – n. red.).“

Un alt proiect major la care lucrează e a doua sa carte de bucate cu rețele românești. Aceasta va fi despre rețete din Transilvania, e vorba de preparate cu care bunica sa a crescut și pe care, la rândul ei, le-a pregătit. „Lucrez cu o artistă româncă minunată – Alexandra Hochreiter, pentru a contura acest proiect din punct de vedere vizual.“

Se declară pe jumătate român, dar afirmă că a crescut mâncând preparate românești, a mers la petreceri românești, i-a ascultat pe bunicii săi și pe mama sa vorbind în română. „Mă simt legat de această țară și vreau să împărtășesc dragostea mea pentru cultura românească cu oameni care nu știu nimic despre ea. Prin activitatea mea, reușesc însă și să rămân în legătură cu comunitatea de români de aici, și să îmi dezvolt eu însumi cunoștințele legate de cultură, gastronomie și oameni.“

Cum găsește însă echilibrul între autenticitate și inovație atunci când adaptează rețetele preparatelor românești la diverse tipuri de public? „E o problemă de care mă lovesc zi de zi. Românii au păreri foarte clare când vine vorba de cultura lor și, mai ales, de gastronomia locală.“

Au existat de altfel dispute pe contul său de Instagram pentru că unii oamenii consideră că există un singur mod în care poți găti salata de vinete – cu puțină maioneză, în timp ce alții se declară dezgustați de maioneză. Mai sunt și cei care cred că trebuie să pui usturoi în vinete, în timp ce altă variantă e cea cu ceapă. Ba mai mult, există și o dispută legată de ceapă – unii vor ceapa separat, alții în salata de vinete. „Și atunci care e soluția? Cred că oamenii definesc în mod eronat autenticitatea. Mulți cred că o rețetă autentică este una identică cu cea pe care o avea bunica sau mătușa ori cu una specifică unei anumite regiuni a țării.“

Realitatea e însă că și dacă mergi într-un sat din România, pe aceeași stradă, ciorba de perișoare va fi gătită diferit de fiecare. E vreo rețetă „mai autentică“ decât alta? Nu crede. „Pentru mine, să gătești autentic înseamnă să spui o poveste sinceră despre tine, familia ta și experiențele tale. Nu, nu fac salata de boeuf la fel ca o bunică din Oltenia, ci ca cineva care a crescut mâncând atât preparate românești, cât și taiwaneze, ca cineva care a lucrat în Paris, Copenhaga și Singapore. Cum gătesc reflectă cine sunt – tehnica mea, palatul meu și povestea mea. Pentru mine, asta înseamnă să fii autentic!“

A fost în România în noiembrie 2024, pentru a participa ca și concurent la emisiunea Chefi la Cuțite. Nu mai fusese în țară din 2015. „E greu de explicat cum m-am simțit, dar pot spune că am fost fericit (my heart and soul felt full – trad.). Toată lumea a fost bună și generoasă cu mine și abia aștept să revin alături de familie.“

A mâncat la mai multe restaurante bune, dar afirmă că cele mai gustoase preparate au fost cele pregătite de verișoara sa Ana. „Mâncarea gătită în casă e cea mai bună de fiecare dată! Alte preparate memorabile au fost cele de la Valea Verde Retreat (un proiect din Transilvania – n. red.).“

Când vine vorba de felul său de mâncare favorit, el nu provine din niciuna dintre cele două gastronomii „de casă“ – românească și taiwaneză, ci e supa vietnameză Pho.

„Am crescut mâncând asta în Toronto și chiar și astăzi aș putea să mănânc același lucru în fiecare zi. Are tot ce îi trebuie, e hrănitoare, supa e delicioasă, are legume, verdețuri, tăiței.“

El însuși are câteva preparate-sem­nătură. Dintre cele românești, amintește ciorba de burtă, salata de vinete și prăjitura cu mere. Din bucătăria asiatică, una dintre cele mai populare alegeri în cazul cinelor private este un preparat pe care obișnuia să îl facă bunica sa – Taiwanese radish cakes. E un fel de mâncare sărat, unde trebuie să amesteci făină de orez cu ridichii Daikon date prin răzătoare. Rezultatul îl pregătești la abur, iar apoi îl prăjești până devine crocant. „Eu îl servesc cu ciuperci shiitake, cu maioneză cu usturoi negru și cu salată de ceapă verde.“

La prima vedere, sunt multe diferențe între bucătăria taiwaneză și cea românească, pornind de la ingrediente și mergând până la sosuri. E ușor să remarci diferențele. În gastronomia taiwaneză, ca și în cea chinezească, se acordă o mai mare importanță echilibrării texturilor și aromelor. Filosofia Ying și Yang se aplică și aici. Așadar, cele mai multe mâncăruri se găsesc la intersecția dintre sărat, dulce, acru și picant, la fel cum texturile sunt mixte.

„Din perspectiva asta, cred că bucătăria taiwaneză e mai complexă decât cea din România. Asta nu înseamnă că mâncarea e mai bună, ci doar că se întâmplă mai multe lucruri în farfurie.“ Dacă ne uităm însă și la ce au în comun, ei bine sunt mai multe lucruri decât te-ai aștepta, spune el.

„Există multe alimente murate în ambele gastronomii. Mai mult, ambele țări iubesc supele și gătesc multă varză, în diferite feluri. Ah, și ceapă verde.“

Cine este însă Haan Palcu-Chang dincolo de cariera sa de chef?

„Dincolo de gastronomie, marea mea pasiune e Jiu Jitsu Brazilian, am centura maro. M-am antrenat ani de zile, iar la final de 2024 mi-am deschis propria mea sală în comunitatea unde locuim. Nu voi face bani din asta niciodată, dar mă bucur să pot împărtăși această pasiune cu alți oameni.“

Pentru că și la Jiu Jitsu Brazilian, ca și în gastronomie, frumusețea constă în a împărtăși pasiunea ta cu lumea.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția