Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Din vorba in vorba cu... Dorin Boboc: In sase pasi de la proiectare de avioane la pensii

Visul din adolescenta de a proiecta avioane l-a dus peste Ocean, tocmai la New York, unde a lucrat poate la cea mai apropiata de SF companie din lume. Peste noua ani insa, s-a intors in Romania si si-a schimbat radical cariera. A intrat in managementul financiar, iar acum se ocupa de investirea pensiilor private a peste un milion de romani.

Din vorba in vorba cu... Dorin Boboc: In sase pasi de la proiectare de avioane la pensii
Din vorba in vorba cu... Dorin Boboc: In sase pasi de la proiectare de avioane la pensii · Foto: După Afaceri

Cat iti trebuie sa ajungi de la proiectare de aeronave in New York la administrare de pensii private in Bucuresti? Fix sase pasi. Cel putin asa i s-a intamplat lui Dorin Boboc (35 de ani), directorul de investitii al Allianz-Tiriac Pensii Private.

In urma cu 20 de ani nici nu se gandea ca s-ar putea ocupa de management financiar. Visul lui erau avioanele, despre care citise zeci de carti in adolescenta. “Am facut liceul de mate-fizica din Alexandria si in acea perioada a inceput sa-mi placa foarte mult tot ceea ce tine de aeronave, mai ales partea de constructie, nu pilotaj. Pasiunea nu stiu exact de unde a venit. In ultimul an de liceu, citeam mai ales despre razboi, carti cu piloti, avioane, istoria aviatiei si cred ca asta m-a marcat”, isi aminteste Boboc. I-a fost clar ca va merge spre inginerie si asa a ajuns la Academia Tehnica Militara, unde la specializarea de proiectare si exploatare de calculatoare de bord pentru aeronave se bateau 134 de candidati pe zece locuri. “Se faceau admiteri numai o data la sase ani, dupa ce mai termina facultatea o generatie, pentru ca erau foarte putine posturi. Mi s-a parut o oportunitate extraordinara faptul ca erau admiteri in anul in care am terminat eu liceul”, povesteste directorul de investitii al Allianz-Tiriac Pensii. A intrat la facultate cu gandul ca dupa absolvire va ramane sa lucreze in Ministerul Apararii, dar in anul doi s-a intamplat ceva la care nu se asteptase: ministerul a luat decizia sa fie inchisa specializarea la care studia. S-a transferat la alta specializare, dar in scurt timp si-a dat seama ca locul lui nu era acolo, asa ca in 1994 si-a facut bagajele si a plecat la New York, unde avea cateva rude care l-au ajutat cu sfaturi. “Daca ramaneam in Romania, nu ma vedeam nicaieri. Nu aveam nicio oportunitate de cariera, pentru ca absolventii de aeronautica erau someri, nu isi gaseau de lucru.” La New York a aterizat pe aeroportul JFK, in cartierul Queens, iar atunci cand a vazut Manhattanul si-a dat seama ca a facut primul pas important din viata. “In Queens nu am vazut mare lucru, e un cartier plat, cu un singur bloc turn. Dar trecerea prin Manhattan a fost fascinanta. Imi amintesc cum stateam cu capul scos pe geamul taxiului si admiram zgarie-norii. Atunci am simtit ca a fost primul meu pas mare. Am simtit intotdeauna ca am facut pasii potriviti la momentele potrivite.” A ajuns in tara tuturor posibilitatilor cu gandul ca isi va gasi o bursa de sportiv la o facultate. Nu s-a intamplat insa asa, pentru ca acelea care il interesau nu aveau astfel de facilitati. A gasit insa o facultate care i-a placut foarte mult, Vaughn College of Aeronautics and Technology, a obtinut o bursa partiala si a facut un imprumut pentru restul costurilor. “Era o facultate mica, specializata pe probleme de aeronautica, cu o echipa de maximum 50 de profesori, pe care am ajuns sa ii cunosc personal in scurt timp. Mediul mi-a placut foarte mult, era o atmosfera degajata, informala, la cursuri nu erau mai mult de 20 de studenti, iar la laboratoare 10-12. In Romania am fost extrem de dezamagit de invatamantul superior, ma asteptam sa fiu tratat ca un adult, nu ca un copil prins cu stersaturi pe tema.” Dupa doi ani a obtinut prima diploma, de Associate, care in Romania ar fi echivalentul unei diplome de studii universitare de scurta durata, iar dupa aceasta a reusit sa ia jobul de teaching assistant la facultate. “Ajutam profesorii sa tina laboratoare, sa supravegheze studentii la examene, dar am si proiectat un laborator, proiect in care am administrat un buget de 140.000 de dolari.” Din salariu isi platea banii imprumutati pentru studii, deci pana la urma facultatea a fost cea care i-a finantat cursurile. A simtit ca acest job a fost al doilea pas mare pe care l-a facut. Cum i s-a parut viata la New York? “Sunt atat de multe lucruri de facut, incat ai senzatia ca nu faci suficiente. Viata la New York e frumoasa, dar foarte agitata, iti consumi foarte mult timp mai ales cu deplasarea dintr-un loc in altul. In primul an m-am purtat ca un turist, am vazut tot ce era de vazut, iar apoi am inceput sa-mi fac prieteni si sa ies din oras in weekenduri.” L-a impresionat diferenta dintre expresiile de pe fetele oamenilor din New York si cele ale oamenilor de aici. “Aici erau foarte incruntati, apasati de griji, in timp ce newyorkezii aveau o expresie senina, transmiteau un mesaj de aroganta a oamenilor care traiesc in marile orase si care s-au realizat. La inceput mi se parea ca sunt un copil care a deschis o mare cutie de jucarii, dar mai tarziu mi-am dat seama ca sunt si greutati.” Boboc spune ca a crescut profesional in SUA mult mai repede decat ar fi crescut aici si ca niciodata nu s-a simtit discriminat pentru ca este strain, fiind inconjurat de colegi de toate etniile. Dupa ce a absolvit facultatea in 2000 si-a gasit un job la Northrop Grumman Corp, companie producatoare de tehnologie militara, acesta fiind al treilea pas important din viata. “Cred ca este una dintre companiile cele mai apropiate de SF din lume. Produce tehnica militara, in primul rand avioane, dar si submarine nucleare sau aeronave fara pilot. La inceput, timp de un an, am facut proposal management, adica strangeam date despre costuri si timpul necesar livrarii unei comenzi si le adunam intr-o propunere care mergea de la noi la client. Acest job mi-a deschis orizontul foarte mult. Dupa un an, am primit propunerea sa conduc o echipa de sase ingineri pe un proiect pentru imbunatatirea a peste 1.700 de piese dintr-o zona a avionului.” Cel mai tanar din cei sase ingineri avea 55 de ani, iar Boboc nu implinise inca 30. Cu toate acestea, a reusit sa le castige simpatia. Proiectul a durat doi ani, timp in care preda si la facultate doua zile pe saptamana. La serviciu ajungea la 6.30 dimineata si pleca pe la ora 6 sau 7, de luni pana sambata, iar atunci cand se ducea la facultate se intorcea acasa pe la 10 sau chiar mai tarziu. “Lucram in medie 60 de ore pe saptamana, sambata era zi normala de lucru, dar nu simteam oboseala, ma motiva foarte mult ce faceam. Mai vad cateodata prin filme avionul la care am lucrat in acest proiect si am un sentiment special.” Chiar din timpul proiectului, Boboc se gandea tot mai des la continuarea studiilor si la o posibila intoarcere in Romania, unde venea in fiecare vara in vacanta si vedea ca lucrurile se schimba rapid. De la colegii din facultate a prins gustul tranzactiilor bursiere si a vrut sa stie ce se afla dincolo de speculatii, care sunt factorii care influenteaza actiunile. “Chiar din facultate am inceput sa fiu interesat de management financiar, dar nu de speculatii, ci de ceea ce este in spatele scenei. M-au influentat profesorii care erau investitori amatori pe bursa si care pierdeau bani atunci cand se precipitau.” Asa a venit al patrulea pas important: intoarcerea in Romania, chiar daca la Northrop Grumman il astepta o promovare. Dupa ce si-a analizat optiunile de a continua studiile in SUA, Boboc a decis sa se intoarca in tara in 2003, unde a inceput cursurile MBA-ului Romano-Canadian. “Mi s-a parut ca mi-am atins scopurile in aeronautica foarte repede si ca urma sa progresez mai lent si sa intru in rutina. Aveam sentimentul ca pe linia asta am reusit sa fac multe lucruri si ca trebuia sa merg in alta directie.” MBA-ul a durat un an, cursurile se faceau in prima parte a zilei, iar de proiecte Boboc se ocupa in a doua jumatate. “A fost o combinatie foarte buna de experienta anglo-saxona, scoala franceza si romaneasca. Am facut specializarea finante si am absolvit summa cum laudae (un titlu acordat unui numar foarte mic de absolventi – n.r.).” Dupa ce a absolvit in iulie 2004, a venit pasul numarul cinci, atunci cand l-a sunat sa-i propuna un job profesorul sau de investitii Bogdan Campianu, care in vremea aceea construia echipa Raiffeisen Capital&Investment, iar acum coordoneaza departamentul de piete de capital. “A fost un nou pas, Bogdan Campianu a vazut potential in mine si a fost dispus sa riste. La inceput am fost equity analist, iar in 2006 am avansat la senior equity analist.” Apoi a venit pasul numarul sase din drumul de la aeronave la pensii, si anume construirea de la zero a departamentului de investitii al Allianz-Tiriac Pensii. “Am avut norocul de a gasi oameni deschisi sa-si asume un risc cu un outsider, pentru ca nu eram o alegere evidenta. Fiecare etapa prin care am trecut am inchis-o pentru ca asa am vrut, dar recunosc ca am avut si noroc. La New York am castigat increderea in fortele proprii, pentru ca acolo m-am format ca adult. Am castigat optimismul american si am invatat ceea ce cred ei, si anume ca poti sa faci orice iti propui. La americani nu exista ‘nu pot’.”
Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția