A apărut un nou număr din După Afaceri Premium. Este curiozitatea bună sau rea? A omorât pisica?
Se spune despre jurnaliști că trebuie să fie curioși din fire, că fără dorința de a afla detalii multe și mărunte despre lume și viață nu pot reuși.
Se spune despre jurnaliști că trebuie să fie curioși din fire, că fără dorința de a afla detalii multe și mărunte despre lume și viață nu pot reuși. Nu știu dacă e adevărat ori ba, însă un lucru e cert, eu – și până să știu că vreau să devin jurnalist (lucru care s-a petrecut cu mult după ce am început de fapt să scriu la ziar, la Ziarul Financiar adică) – am fost curioasă din fire. Prea curioasă ziceau unii oameni, inclusiv mama. Acum, uitându-mă în urmă, nu cred că există prea curios/curioasă.
Ba, din contră, cred că e păcat să nu fii, măcar un pic.
Dar să încep cu începutul. Vorbeam de curând cu proprietarul unui restaurant de fine-dining din București (Răzvan Crișan de la Kane) care afirma că cei care trec pragul locului trebuie mai întâi de toate să fie curioși. Nu trebuie să plece de la premisa că vor mânca cea mai bună masă a vieții lor, ci trebuie să fie dispuși să încerce ceva altfel. Altceva decât acasă, cum ar fi „friptura“ de morcov.
Românii, spune el, sunt cei mai critici clienți, cei care se aventurează cel mai puțin în afara sferei culinare cunoscute. Să fie lipsă de curiozitate? Să țină de istorie și de faptul că nu au fost expuși până recent la ce înseamnă bucătărie încununată cu stele Michelin? Probabil un mix. În momentul în care România abia ieșea din comunism, bucătăria moleculară fusese deja inventată. Când avocado ajungea în supermarketurile locale, gastronomia japoneză, spaniolă sau franceză era deja ridicată la rang de artă. Cum?
Datorită curiozității unor oameni de a încerca să prepare lucruri noi, uneori ieșite din comun. Și datorită curiozității altora de a le încerca.
Vorbeam, tot recent, și cu un mixolog (Sebastian Florescu, coproprietar al barului de cocktailuri The Owl) despre faptul că abia recent au apărut în peisajul autohton localuri specializate, respectiv wine-baruri, ginoteci, shoterii sau cocktail-baruri. De ce? Pentru că multă vreme obișnuința a învins curiozitatea, iar românii au preferat băuturile clasice, în forma lor „originală“.
Cum am aflat toate acestea? Simplu, din curiozitate.
Uitându-mă în urmă, dacă cineva m-ar întreba care a fost cea mai bună masă din viața mea aș aminti probabil de o cină pregătită acasă de Mihai. Dacă m-ar întreba de cea mai delicioasă escapadă gastronomică, aș zice Liban. Ce festin a fost! Dar dacă m-ar întreba de cea mai interesantă experiență culinară răspunsul e simplu, o cină la El Celler de Can Roca, restaurant votat pentru mulți ani la rând cel mai bun sau în top trei cele mai bune din lume, încununat cu trei stele Michelin.
„Există locuri în lume unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Și există experiențe pe care trebuie să le trăiești pentru a avea ce povesti nepoților. Iar când o asemenea experiență se petrece într-un astfel de loc, știi sigur că este un eveniment unic, cam ca eclipsa de Soare din SUA pe care americanii au așteptat-o 99 de ani.“ Așa sumarizăm după experiență. Au trecut aproape trei ani de atunci și e încă vie. De multe ori nu am știut ce am în farfurie, dacă e mâncare sau rezultatul unui proces chimic, dar cu siguranță a fost memorabil.
Similar, am fost invitată la The Clumsies, cotat între cele mai bune 10 baruri din lume, și am băut cocktailuri aflate la granița dintre fantezie și realitate. O licoare care are printre ingrediente reducție de salată verde cu castraveți nu va fi cu siguranță printre cele mai gustoase pe care eu le-am încercat vreodată, dar memorabilă, oh, cu siguranță.
Le-aș mai bea? Nu știu, dar cu siguranță aș mai încerca și altele, din pură curiozitate. Pentru că despre asta e vorba. Și curiozitatea clar n-a omorât pisica.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția